eStire.ro

Articol actualizat la: 25 November 2018, 11:52

Dan C. Mihăilescu, la Adevărul Live: „Femeile mi-au marcat copilăria“

Dan C. Mihăilescu, la Adevărul Live: „Femeile mi-au marcat copilăria“
 

Criticul literar Dan C. Mihăilescu a fost astăzi la Adevărul Live, pentru a discuta cu Cezar Paul-Bădescu despre volumul său, „Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare“, lansat la Târgul de carte Gaudeamus.

 

În cartea sa, criticul face o serie de portrete unor mari figuri feminine ale României, de la regine şi aristocrate, la intelectuale, ţărănci sau femei care au sfârşit în puşcărie: Regina Maria, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Cămărăşescu, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Jeni Acterian, Pia Pillat, Cornelia Pillat, Annie Bentoiu, Ecaterina Bălăciouiu-Lovinescu.

"În decembrie, când voi împlini 60 de ani, am vrut să-mi dăruiesc o carte  deosebită", a declarat Dan C. Mihăilescu, în emisiunea moderată de Cezar Paul-Bădescu.

"Am fost copilul mamei, al bunicii, al mătuşii. Am fost dator fetelor foarte mult", a subliniat Dan C. Mihăilescu, care s-a declarat un admirator necondiţionat al femeilor. "Sunt cel mai exhibiţionist critic literar, mi s-a reproşat uneori", a punctat Dan C. Mihăilescu, care şi-a amintit de perioada chinuită a copilăriei sale, când au trecut cinci taţi de împrumut prin viaţa sa, petrecută în cartierul Giuleşti.

"În copilărie şi adolescenţă, mi-am văzut mama în destule rânduri pălmuită, plânsă, înşelată, umilită de câţiva soţi bicisnici, nemernici şi – culmea – tot ei geloşi, pentru care eu eram povara supremă a familiei. Totul depinde într-o măsură capitală de circumstanţele în care-ţi este dat să auzi un sfat părintesc. Atunci când vorbele înţelepte ajung în auzul tău printre lacrimi, sufocări, ferestre sparte şi urlete disperate, fireşte că totul ţi se înfige năpraznic şi definitiv în memorie. Mare parte din nesaţiul meu cultural a pornit din caznele copilăriei la mahala. La mult rău, mult bine", a spus criticul, pentru Adevărul. 

Literatura română are un "ce" mai apăsat pe partea de feminitate, consideră criticul. Maica Domnului este mai venerată în Biserica Ortodoxă decât Iisus Christos, a punctat el.

Atologia din 2007, scrisă de Dan C. Mihăilescu şi publicată de Curtea Veche, cuprindea ample decupaje din câteva jurnale şi memorii feminine ale literaturii române, fiecare prefaţat pe câte o pagină. Acum e vorba de o suită de eseuri, cu accent expozitiv, adevărat, dar de  data aceasta este o carte de autor, nu o antologie. "Am reluat, cu unele adaosuri şi destule corecţii stilistice, pagini mai vechi despre Alice Voinescu, Maria Cantacuzino, Cella Delavrancea, Jeni Acterian, Pia şi Cornelia  Pillat, Zoe Cămărăşescu. Restul sunt texte noi", a subliniat criticul.

Fiecare dintre personajele portretizate, fie că e vorba de epoca lui Carol I, Ferdinand sau Carol II, este emblema unor lumi dispărute şi de care ne încăpăţânăm sinucigaş să ne ţinem departe. Toate sunt seducătoare aliaje de frumuseţe, nobleţe, disciplină, onoare şi senzualitate, de patriotism şi estetism, de credinţă, cult al datoriei, fidelitate, maternitate, diplomaţie, inteligenţă necruţătoare şi fervoare trupească, a subliniat Dan C. Mihăilescu.

Sursa: Adevarul