eStire.ro

Articol actualizat la: 03 December 2018, 08:15

VIDEO Adevărul Live: Cu dragoste, despre România, ţara în care au fost torturaţi şi condamnaţi la moarte. Cine sunt adevăraţii patrioţi

VIDEO Adevărul Live: Cu dragoste, despre România, ţara în care au fost torturaţi şi condamnaţi la moarte. Cine sunt adevăraţii patrioţi

Aurora (81 de ani) şi Cristian Dumitrescu (80 de ani), foşti deţinuţi politic, au crezut în România. Aurora Dumitrescu a stat trei ani în temniţe – unde l-a cunoscut şi pe temutul Alexandru Vişinescu –, iar soţul său a petrecut şapte ani în carceră – fusese condamnat la moarte! Astăzi, la Adevărul Live, au explicat de ce România de azi nu-i lasă să-şi trăiască bătrâneţile în linişte.

 

În seara de Ajun din anul 1951, Aurora Dumitrescu a plâns. A plâns în hohote, la fel de sincer cum plâng bărbaţii. A plâns după ce tocmai murmurase un colind trist şi nu s-a oprit decât târziu, noaptea, când ar mai fi vrut să plângă, dar nu a mai putut. Aurora avea 19 ani şi ochii atât de albaştri că e o crimă doar să-i laşi să verse lacrimi.
 

Aurora Dumitrescu, mândră studentă la Filosofie, era „duşman al poporului", deci era anchetată de Securitate, de genul acela de oameni care îşi ignoră adevărata statură atunci când sunt nevoiţi să stea în picioare. Aurora Dumitrescu n-a mai plâns de atunci, nici măcar atunci când i-au rupt mâna la anchete. „Exista o carapace în care mă puteam închide, care mă ajuta să nu fac concesii demnităţii mele. Aceea era credinţa mea."

Aurora Dumitrescu a stat în anchete, la sediul Securităţii din Oradea, timp de un an şi o lună, dar nu asta contează, căci suferinţa, celebrele violenţe de la interogatorii şi brutalitatea anchetatorilor nu pot fi cuantificate. A luat apoi drumul închisorilor, a stat trei ani în temniţe.

În luna decembrie, 1956, Cristian Dumitrescu se afla în celulele Ministerului de Interne. Era acolo din 5 octombrie şi era un „duşman al poporului“. „Mă încadraseră la pedeapsa cu moartea. Nu fac pe nebunul, îmi era foarte frică. Ştii ce frică-mi era? Mă gândeam cum o să fie în dimineaţa aia, când or să mă scoată afară şi o să aud comenzile «Drept înainte», «La piept, asupra duşmanului poporului», «Foc!». Şi toate or să fie mai departe, numai eu n-am să mai fiu. Mi-era frică", povesteşte Cristian Dumitrescu.

Cele mai importante declaraţii:

Cristian Dumitrescu era în anul IV la Academia Militară şi avea 23 de ani. Au urmat şase luni de anchetă în beciurile reci ale Securităţii - la Ministerul de Interne, la Uranus şi la Malmaison - şi şapte ani târâţi prin închisorile şi coloniile de muncă din toată ţara. În această ordine, dacă ordinea are vreo importanţă aici: Jilava, Gherla, Jilava, Salcia, Galaţi, Gherla, Jilava, Gherla, Periprava, Gherla.

„Nu, noi nu cerem să ne compătimiţi, nu vrem să stoarcem lacrimi, vrem să ne primiţi ca martori ai unei anumite epoci istorice, căci suntem o bancă de date", spune Aurora Dumitrescu

Cristian Dumitrescu spune că, pentru el, patriotismul l-a învăţat din casă, de la mamă, de la tată, care erau ofiţeri. "Ţara înseamnă totul. Sunt din generaţia războaielor. Aveam 7 ani şi ascultam radioul şi vroiam să ştiu unde e frontul, unde îmi sunt cei apropiaţi. 

Cristian Dumitrescu – Eram în perioada când mâncarea era absolut insuficientă. Ne era foame întruna. Bineînţeles că unii dintre noi am reuşit. Panicii au zis ca „Cei care vă faceţi norma (Care era foarte mare), puteţi să nu mai lucraţi până la sfârşitul zilei, o să primiţi supliment şi o să mâncaţi cât vreţi. Şi un profesor a anunţat că şi-a terminat norma....m-am dus la el şi i-am spus că se gândească că sunt oameni bătrâni care nu şi-au terminat munca. El a zis că munceşte pentru patrie, moment în care i-am dat cu o lopată în cap. Atunci au venit paznicii şi m-au legat şi m-au dus la Gherla.

De ce vă iubiţi ţara?

Pentru că am fost crescut în spiritul ăsta. Şi din partea mamei şi din partea tatălui au fost ofiţeri şi am învăţat că ţara înseamnă totul. În casa noastră se ştia: regele şi patria. Când a început războiul aveam 7 ani. Ascultam radioul în fiecare dimineaţă cu sufletul la gură ca să aflu unde este frontul, să ştiu unde este tata. Noi am ştiut foarte bine ce înseamnă comunismul. Ştiam că este foarte cumplit. Nici pe nemţi nu îi iubeam foarte tare, dar oricum am fost cu ei. Deci am fost învăţat că trebuie să iubesc ţara şi să o iubesc cu orice preţ.

Cum aţi ajuns să aveţi drumul acesta prin închisori?

Toată treaba a început încă din liceul militar. În lotul nostru au fost elevi din liceul militar, fiindcă ne-am dat seama că nu eram comunişti. Am avut un moment în care mi-am pus întrebarea dacă nu cumva din cauza originilor mele eram anti-comunism. La liceul militar, unde eram eu, erau fii de ţărani, ţi noi eram doar trei copii din familii de ofiţeri. Ne-am dat seama că toţi eram anti-comunişti.

Aurora Dumitrescu - Aveam 16 ani şi ştiam de la lăptar că în munţi sunt partizani. Şi am zis să ne organizăm. Am reuşit să recrutăm şi ofiţeri de la şcoala de ofiţeri. Eram convinşi în '48 că încă vor veni americanii.

Cristian Dumitrescu - Apropo de turnători, cel mai simplu să arăţi că eşti devotat partidului, era suficient să îl torni pe unul. Apoi erai pe lista celor buni.

Ce era "la neagra"?

"Era o celulă întunecoasă, fără aer, în care nu puteai să stai decât în picioare 24 de ore din 24. Iar mâncarea era la trei zile. Pe mine m-a băgat un sergent, Sereş, care acum este colonel la Oradea. Ne ducea la anchetă şi ne dădea cu capul de pereţi. Am fost de multe ori la neagra", povesteşte Aurora Dumitrescu.

"În 53 am ajuns la Jilava, iar Vişinescu era în conducere. A venit să vadă cine a venit nou, iar eu abia ajunsesem. M-a întrebat câţi ani am. De fapt mă întrebat de fapt cât am condamnare, nu vârsta. Aveam 6 ani de executat. Vişinescu a fost un porc, sub orice critică. Nu l-am mai întâlnit după Revoluţie", îl caracterizează Aurora Dumitrescu. 

"Am avut un sentiment de frică şi după ce am ieşit din puşcărie. Chiar şi când treceam pe lângă un poliţist pe stradă". 

România v-a dăruit 7 ani de temniţă. Nu v-aţi gândit că nu o mai iubiţi?

Am un singur mare regret: suferinţa provocată alor mei. în rest, nu îmi pare rău de nimic. Când am ieşit din închisoare eram absolvent al Facultăţii de Aviaţie, dar fără examenul de stat, de licenţă. Am fost angajat la Electronica şi pus într-un birou să completez hârtiuţe. După ce am dat examenul de stat, după 14 ani, am fost numit adjunct de şef de secţie din Electronică. Nu am avut voie să dau examenul mai devreme. Apoi, după ce am luat licenţa, am fost numit tehnolog şef.

Au trecut 23 de ani de când am scăpat de comunism şi încă nu ne dezmeticim. Avem un singur noroc: că nici comuniştii nu mai vor comunism, ci capitalism.

Cristian Dumitrescu - Şi comuniştii, şi naziştii, au eşuat pentru că au vrut să schimbe omul. Nu poate fi schimbată natura.

Aurora Dumitrescu - La Revoluţie, am fost în stradă. Am simţit descătuşarea. În '91 a fost fiica-mea în stradă. A mâncat bătaie de la mineri. 

Ce vă nemulţumeşte la România de azi?

Aurora Dumitrescu - Răsturnarea scării de valori, că avem o clasă politică care s-a format prin minciună. În toate ţările civilizate economicul este pe primul loc, apoi politicul. La noi e invers.

Din dragoste de ţară se pot face multe. Dar de ce plătim bani mulţi pentru un loc eligibil în Parlament?

Trebuie să avem idealuri. Fără idealuri nu ajungem nicăieri.

Pentru cei tineri: cred că se va reveni la ce era bun înainte. Va fi bine, am speranţe. Se va duce generaţia asta de profitori, vor veni tinerii din urmă.

 

Sursa: Adevarul