eStire.ro

Articol actualizat la: 16 November 2018, 17:29

Geo Costiniu, aproape singur pe ultimul drum

Geo Costiniu, aproape singur pe ultimul drum

A fost idolul tinerilor în anii '70, dar a sfârşit uitat de lume. La cimitir i-au stat alături două dintre cele cinci neveste pe care le-a avut şi o mână de prieteni.

Geo Costiniu a fost înmormântat sâmbătă, pe aleea Toma Caragiu din Cimitirul Bellu. El a murit în noaptea de luni spre marţi, răpus de o boală necruţătoare, după ce ultimii ani din viaţă îi petrecuse mai mult prin spitale.

Înmormântarea actorului a fost amânată mai multe zile, la cererea primei sale soţii, Lara Santamari. Ea locuieşte în Suedia, şi a dorit să fie prezentă la înmormântare împreună cu fiul ei, Alexandru. Acesta seamănă izbitor cu Geo Costiniu dar a urmat o cu totul altă cale: este finanţist.

Înainte de a fi înmormântat, prietenii şi-au putut lua adio de la Costiniu în foaierul teatrului Odeon. Au trecut pe acolo Florin Zamfirescu, Adriana Trandafir şi Sebastian Papaiani, care în urmă cu nici două luni şi-a luat adio de la un alt mare Geo al cinematografiei româneşti: Geo Saizescu.

La cimitirul Bellu, cortegiul funerar a fost format din câteva zeci de persoane. Iniţial, apropiaţii au dorit să ţină slujba de înmormântare în faţa capelei cimitirului. „E o zi aşa frumoasă. Vom face slujba afară dacă închideţi camerele de filmat", le-a spus Iuliana Costiniu - ultima soţie a actorului - jurnaliştilor. Aceştia nu au oprit camerele, iar slujba s-a ţinut până la urmă în biserică.

 
Foto

La 36 de ani de la „Septembrie”, Anda Onesa îi trimite lui Geo Costiniu o fotografie: un porumbel ce zboară peste mare

Geo Costiniu s-a născut la 23 aprilie 1950. În 1973 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. S-a recomandat mereu ca un actor de teatru, jucând în peste 20 de piese la Odeon. Totuşi, a devenit celebru prin rolurile pe care le-a avut în filme ca „Ora zero", „Patul Conjugal” sau „Septembrie”. Acesta din urmă, regizat în 1977 de Timotei Ursu, este o capodoperă a filmului de dragoste românesc. Pelicula a reuşit să treacă de cenzura ceauşistă, deşi conţine scene de nuditate, o premieră în cinematografia românească. Protagonista acestor scene a fost tânăra, pe atunci, Anda Onesa, o debutantă în lumea filmului. Imaginea cuplului Anda Onesa - Geo Costiniu a devenit iconică pentru generaţia anilor '70.

Anda Onesa s-a îndepărtat de cinematografie după 1990. Azi locuieşte în New York şi este căsătorită cu un cetăţean american. Anda Onesa n-a uitat însă de Geo Costiniu. Vineri, ea a scris câteva rânduri, pe care i le-a trimis lui Timotei Ursu prin poşta electronică. Timotei Ursu a trimis acel e-mail mai departe, în România. Iar în această după amiază, alături de coroane şi buchete de flori stătea şi o coală de hârtie pe care erau aşezate cuvintele Andei Onesa pentru Geo Costiniu. Ele se încheie cu un trist "Ne revedem, prieten drag, de cealaltă parte, când va veni şi rândul meu. Te pup cu drag şi duioasă aducere aminte".  În subsolul paginii - o poză cu un porumbel ce zboară peste mare.

 

Citeşte şi:

 
Actorul Geo Costiniu, care a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani, va fi înmormântat sâmbătă, la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Sicriul a fost depus la Teatrul Odeon până la ora 12.00, pentru cei care au vrut să-i aducă un ultim omagiu. Apoi actorul a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, într-o slujbă discretă, în prezenţa oamenilor apropiaţi.
 

TVR 2 difuzează sâmbătă, de la 14.10, in memoriam Geo Costiniu, filmul „Septembrie“, în care joacă regretatul actor. Geo Costiniu, care a încetat din viaţă în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani, este înmormântat astăzi la cimitirul Bellu din Bucureşti

A murit actorul Geo Costiniu. Avea 63 de ani

Geo Costiniu, actor al Teatrului Odeon din Capitală, a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 63 de ani. Cel mai recent spectacol în care a jucat a fost "Marchizul de Sade" (2005), în regia lui Beatrice Rancea, la Teatrul Odeon. Interpreta rolul unui nebun de la azil. "Avea probleme de sănătate, recent nu prea a mai apărut pe scenă", au declarat reprezentanţii instituţiei pentru "Adevărul".

 

Sursa: Adevarul