eStire.ro

Articol actualizat la: 11 December 2018, 20:01

Întreprinderea mică, paradisul fiscal al săracului

Întreprinderea mică, paradisul fiscal al săracului

Dacă marile corporaţii străine au la dispoziţie o serie de paradisuri fiscale ca Irlanda, Olanda, Luxemburg sau Cipru pentru a-şi direcţiona banii astfel încât să realizeze „optimizarea fiscală“ şi reducerea taxelor pe care le plătesc, românii sunt nevoiţi să se adapteze la mediul ostil.

La noi, principala soluţie o constituie activitatea „pe firmă“. Din cele 630.000 de firme înregistrate în anul 2012 în România, circa 628.000 sunt întreprinderi mici şi mijlocii, iar dintre acestea doar 244.000, respectiv sub 40%, raportează profit, a declarat ieri Ionuţ Dumitru, economist-şef la Raiffeisen Bank şi preşedintele Consiliului Fiscal.
 
„Foarte multe sunt, de fapt, vehicule de deduceri fiscale: niciodată înainte sau după criză nu au făcut profit. Numai una din trei IMM-uri care fac profit au credite bancare“, a mai completat Ionuţ Dumitru, în cadrul unui forum cu tema lecţiilor învăţate în cinci ani de criză, desfăşurat la BNR.
Expertul a mai arătat că majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii au datorii către acţionari, iar raportul între datorii şi capital se situează la 244% - peste nivelul din Cehia şi aproape cât în Italia şi Austria.
 
Impozite prea mari
 
Principalul motiv pentru care se întâmplă acest lucru este nivelul ridicat al taxării muncii, dar şi faptul că multe afaceri sunt de familie.
 
De altfel, nivelul ridicat al fiscalităţii reprezintă principala problemă pe care au raportat-o firmele, alături de concurenţa şi cererea slabă, potrivit unui sondaj realizat de Direcţia de Stabilitate Financiară din cadrul BNR. 
La întrebarea „De unde se finanţează firmele dacă nu din finanţare bancară?“, răspunsurile au fost reinvestirea profitului, vânzarea de active din patrimoniul firmei, credite de la acţionari sau majorări de capital şi credit comercial. Aceasta din urmă înseamnă, de fapt, întârzierea plăţilor către furnizori.
 
Mai puteţi citi:
 
Statul german, lăudat constant pentru politicile sale economice şi critic acerb al paradisurilor fiscale, a folosit companii înregistrate în Irlanda pentru a-şi masca deficitul, scrie Forbes, care citează o investigaţie a Der Spiegel.
 
Premierul britanic David Cameron a anunţat sâmbătă că a ajuns la o înţelegere cu majoritatea paradisurilor fiscale care fac parte din teritoriile Coroanei sau se află sub protecţia ei, prin care acestea se vor adapta la protocolul internaţional a schimbului de date bancare.
 
Aproape 18,500 trilioane de dolari sunt deţinuţi în paradisuri fiscale, din care o treime în teritorii britanice, scrie The Guardian, care citează estimările organizaţiei de caritate Oxfam.
 
Liderii europeni se întâlnesc miercuri la un summit desfăşurat în Bruxelles pentru a discuta problemele energiei şi evaziunii fiscale în UE, după ce Luxemburgul şi Austria au blocat recent un acord european în această ultimă privinţă.
 
România nu a fost o desţinatie favorită a banilor semi-anonimi din paradisurile fiscale, dacă scoatem din listă Olanda, cel mai mare investitor străin la ora actuală.
 
„Offshore Leaks“, istoria marilor evaziuni fiscale abia începe să fie povestită. Nu ar fi suprinzător dacă aceste dezvăluiri ar provoca prăbuşirea multor miniştri şi chiar a unor guverne, scrie Deutsche Welle.  Comisia Europeană a cerut statelor membre să lucreze la o definiţie comună pentru ceea ce înseamnă paradis fiscal, pentru a putea lupta mai bine împotriva evaziunii fiscale, care costă UE peste o mie de miliarde de euro în fiecare an.
Sursa: Adevarul