eStire.ro

Articol actualizat la: 05 December 2018, 13:13

STUDIU Ce-i stresează pe români: scumpirile, creditele, starea economiei şi scăderea salariilor. Suntem mai puţin stresaţi decât sârbii, turcii şi croaţii

STUDIU Ce-i stresează pe români: scumpirile, creditele, starea economiei şi scăderea salariilor. Suntem mai puţin stresaţi decât sârbii, turcii şi croaţii
 

Potrivit unui studiu realizat de compania Daedalus, 6 din 10 români se consideră stresaţi, peste media din regiune. Creşterea preţurilor este principalul factor generator de stres în România.

Studiul, realizat în şapte ţări din regiune, arată că nivelul de stres din România este de nivel mediu, adică mai mare decât în ţări precum Cehia şi Slovacia, dar mai redus decât în ţări precum Serbia, Croaţia sau Turcia.

63,8% dintre români spun că sunt stresaţi sau foarte stresaţi, procent uşor mai mare decât media din regiune (60,5%). Nivelul cel mai ridicat de stres îl întâlnim în Serbia (68,6%) şi Croaţia (68,3%), iar cel mai scăzut nivel de stres se regăseşte în Cehia (43,6%) şi Slovacia (50,6%).

Inflaţia, sperietoarea de serviciu

„Fiecare respondent care s-a declarat stresat a fost pus să aleagă trei surse mari generatoare de stres. Este vorba despre starea economiei, creditele, creşterea preţurilor, scăderea veniturilor personale şi slujba curentă“, a declarat Daniel Enescu, Managing Partner al Daedalus Millward Brown.

Spre deosebire de media din regiune, românii sunt mai puţin stresaţi de starea economiei (44,9% vs. 51,4% media) şi de siguranţa personală (4,7% vs. 7,1%), dar sunt mai stresaţi de creşterea preţurilor (47% faţă de 43%).

De altfel, creşterea preţurilor este cea mai importantă sursă de stres din România (47%), urmată de starea economiei (44,9%) şi de credite (44,1%).
Îngrijorarea legată de credite plasează România pe locul trei în regiune, după Turcia şi Croaţia.

Siguranţa personală, cel mai mic stres

Alte surse de stres la români mai sunt şi scăderea veniturilor personale (40,6%), slujba actuală (35,3%), sănătatea personală sau a celor apropiaţi (28%), lipsa timpului pentru viaţa personală (22,2%), viaţa de familie (11,3%) şi siguranţa personală (4,7%).

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.306 respondenţi din şapte ţări: România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Turcia, Cehia şi Slovacia. Datele au fost culese în luna august 2013, din Panelul Daedalus Online.

Potrivit autorilor, şantioanele sunt „reprezentative pentru populaţia din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani“.

Sursa: Adevarul