eStire.ro

Articol actualizat la: 12 November 2018, 15:01

Electrica şi Hidroelectrica vor fi listate şi ele la Londra

Electrica şi Hidroelectrica vor fi listate şi ele la Londra

Electrica, Hidroelectrica, dar şi o serie de alte companii, ar putea fi listate anul viitor pe bursa londoneză, asemenea Romgaz, a declarat premierul Victor Ponta.

„Dacă această poveste (listarea Romgaz - nr) se va dovedi de succes, cu siguranţă vom privi înainte şi la anul ne vom întoarce din nou aici cu Hidroelectrica, Electrica, cu alte companii publice româneşti şi sper că astfel să dăm un mesaj important şi puternic investitorilor străini că România este deschisă către lume şi că noi avem un potenţial pe care nu l-am folosit până acum“, a afirmat Ponta, la Londra, unde a asistat la începerea tranzacţiilor pe bursa din Londra cu acţiunile Romgaz (SNG).
 
Acestea sunt tranzacţionate la Londra sub formă de certificate de depozit.
 
Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, a declarat săptămâna trecută, la Adevărul Live, că atât Hidroelectrica, cât şi Electrica, vor fi listate la Londra.
 
Statul va vinde pe bursă, prin majorarea de capital, un procent de 51% din titlurile Electrica şi 10-15% din Hidroelectrica. Electrica deţine participaţiile majoritare la trei companii de distribuţie, care operează în nordul şi sudul Transilvaniei, dar şi în nordul Munteniei. De asemenea, mai deţine o serie de participaţii minoritare la o serie de companii de distribuţie, care au fost deja privatizate. 
 
Niţă plănuieşte să scoată aceste participaţii minoritare din patrimoniul Electrica şi să le adune într-un fond de investiţii cu o valoare de un miliard de euro.
 
Pe aceeaşi temă:
 
Compania de stat Electrica şi-a majorat pretenţiile de la 18 la 82 milioane de euro în litigiul cu CEZ, derulat la Curtea de arbitraj de la Paris, potrivit raportului financiar al grupului ceh.
 
Alro a început să viziteze „oameni ierarhic superiori“ celor din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi presează să obţină energie la preţuri sub 160 lei/MWh, declara Eugen Brădean, fostul director de furnizare al Hidroelectrica, în şedinţa Consiliului de Supraveghere care analiza oferta celor de la Energon.
 
Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, este denunţătorul în cazul dosarului de mită în valoare de 1,4 milioane euro pentru incheierea unui contract de furnizare de energie între Hidroelectrica şi firma Energon Power. Cel denunţat, consilierul ministrului Niţă, Ioan Mihăilă, şi Eugen Brădean, directorul de trading la Hidroelectrica, au fost arestaţi pentru 29 de zile. Eugen Brădean, revocat din funcţie.
 
Guvernul pregăteşte realizarea unui fond de un miliard de euro, în care urmează să fie incluse participaţiile minoritare deţinute de stat, a anunţat Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului Energiei.
 
Electrica are pretenţii de 1,5 - 2 miliarde de euro de la companiile care au achitionat distribuţii de electricitate de la stat, însă acestea au au venit cu alte calcule în instanţele internaţionale şi spun că penalităţile ar trebui să fie în jur de 500-700 milioane de euro, a declarat Gabriel Dumitraşcu, director al Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului Energiei.
 
Sursa: Adevarul