eStire.ro

Articol actualizat la: 20 January 2018, 19:36

Parfum electoral în negocierile cu FMI

Parfum electoral în negocierile cu FMI

Stimularea consumului, neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea contribuţiilor sociale sau anularea accizei suplimentare de 7 eurocenţi sunt principalele măsuri cu iz electoral avansate în spaţiul public pentru negocierile cu finanţatorii internaţionali.

Autorităţile au dat startul cererilor electorale înaintate către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI): mai mulţi miniştri, politicieni şi partide au venit cu solicitări legate de negocierile ce vor fi purtate începând de astăzi cu echipele de experţi ale misiunii finanţatorilor externi. 
 
Multe dintre acestea se contrazic la nivel teoretic, în vreme ce pentru altele Guvernul trebuie să analizeze foarte clar dacă există bani pentru a putea fi implementate. 
 
Startul l-a dat Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget. Oficialul a afirmat recent că Executivul lucrează la un set de măsuri pentru stimularea cererii interne. „Anul trecut, Guvernul a crescut salariile bugetarilor cu 15%, pensiile cu 4%, salariul minim cu 15%, venitul minim garantat cu 8%, şi, cu toate astea, consumul populaţiei a stagnat, în condiţiile în care nici preţurile nu au au crescut, inflaţia anualizată, de 1,5%, fiind cea mai mică de după Revoluţie.(...) În condiţiile în care s-au băgat în economie circa două miliarde de euro care ar fi trebuit să meargă în consum, consumul nu a crescut. Asta înseamnă că e nevoie de un set de măsuri, la care se lucrează în prezent, şi putem intra în detalii după ce acest set va fi agreat cu FMI şi Comisia Europeană, un set de măsuri ca să stimulăm cererea internă“, a explicat Voinea. Oficialul a precizat că este nevoie de o creştere a consumului pentru a menţine sau chiar a spori ritmul de creştere economică.
 
Alergare după coadă
 
Liberalii vor însă măsuri care să stimuleze mediul de afaceri, nu consumul populaţiei. Încă de la vizita trecută rămăsese ca o promisiune reducerea contribuţiilor sociale de la 1 iulie, dacă bugetul permite. Între timp, Daniel Chiţoiu, ministrul de Finanţe, a introdus în discuţie încă un punct: neimpozitarea profitului reinvestit. Aceasta ar urma să se aplice tot de la 1 iulie, ca şi reducerea CAS, şi tot în urma negocierilor cu FMI. Adică doar dacă există bani în buget.
 
Premierul Victor Ponta a afirmat ieri că scutirea impozitului pe profit este „un obiectiv realizabil în acest an“. Numai că, între timp, preşedintele Traian Băsescu a forţat amânarea introducerii accizei suplimentare de 7 cenţi pe litrul de carburant până în luna aprilie şi a insistat de nenumărate ori ca aceasta să nu fie introdusă deloc. 
 
Întrebat asupra acestor probleme, Mirel Palada – purtătorul de cuvânt al Guvernului – a afirmat că introducerea accizei de 7 eurocenţi rămâne bătută în cuie pentru 1 aprilie. „Premierul nu a avansat date suplimentare astăzi, astfel că rămâne în picioare declaraţia anterioară, adică 1 aprilie“, a afirmat Palada. 
 
Eliminarea accizei suplimentare este, de altfel, şi o solicitare a PDL, care cere premierului ca în discuţiile cu Fondul „să nu încerce să se încadreze în deficit inventând taxe şi impozite“, potrivit lui Vasile Blaga,  preşedintele partidului.
 
Inflaţia mică, problemă mare
 
Profesorul de economie Daniel Dăianu, vicepreşedinte ale Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), spune că inflaţia mică poate cauza probleme suplimentare Guvernului. „Nu-i un paradox, este o realitate. Când inflaţia scade, ai încasări mai mici la buget. Există un deficit de cerere agregată care se vede şi în încasările fiscale. Teoretic, o inflaţie mică ar trebui să crească puterea de cumpărare, dar nu este un dat, pentru că în perioade de criză comportamentul de consum se schimbă“, a mai afirmat el.
 
Mediul de afaceri vrea măsuri de dezvoltare
 
Oamenii de afaceri vor implementarea unor măsuri de dezvoltare în detrimentul celor de austeritate perpetuate în ultimii cinci ani. „Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cere Guvernului să adopte în viitoarele negocieri o poziţie fermă care să favorizeze o dezvoltare economică durabilă, şi nu doar satisfacerea unor criterii macroeconomice imediate, practică ce şi-a dovedit deja limitele prin îngheţarea consumului intern în 2013 şi a reducerii veniturilor bugetare, chiar în condiţiile unei creşteri economice importante“, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
 
Dintre măsurile vizate se află scutirea de impozit a profitului reinvestit, dar şi reducerea taxării salariilor, legea holdingului şi stimularea creditării. „Politicile de austeritate întinse pe perioade lungi de timp nu-şi mai ating ţintele. Cu o scădere cu 5 puncte procentuale a fiscalităţii pe muncă am ajunge la acelaşi nivel cu 1 ianuarie 2009, când contribuţiile au crescut. Trebuie o discuţie publică: ce fiscalitate îi trebuie României în perioada următoare? Nu poţi să vii şi să mai arunci o taxă peste noapte“, a afirmat Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR. 
 
El critică introducerea „taxei pe stâlp“ şi acciza suplimentară de 7 eurocenţi, care ar urma să se aplice din luna aprilie.
Mai puteţi citi: 
 
Oamenii de afaceri cer Guvernului o politică de dezvoltare în detrimentul celei de austeritate, promovate de FMI. Scutirea impozitului reinvestit, pe listă. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită Guvernului să susţină în cadrul următoarelor negocieri cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.
 
Acciza suplimentară, de mâine pe masa negocierilor cu FMI. Guvernul trebuie să-i convingă pe finanţatorii internaţionali, care încep marţi o nouă misiune în România, că poate compensa pierderile provocate de amânarea cu trei luni a accizei de 7 eurocenţi pe carburanţi.
 
Cât pierde statul din revoluţia şoferilor: amânarea introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină produce o gaură de aproape 125 de milioane de euro în buget. După ce a cedat la presiunile transportatorilor de marfă aflaţi în grevă şi a amânat cu trei luni supraaccizarea motorinei, statul va încasa cu peste 120 de milioane de euro mai puţin la buget.
Comisia Europeană: Propunerile alternative la acciză trebuie să aibă acelaşi impact bugetar.Alternativele pe care le propune România în locul accizei de 7 eurocenţi la motorină trebuie să aibă acelaşi impact bugetar ca această taxă, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE, Simon O’Connor.
 
Tom Bugeţel, cu acciza la Bruxelles. Pe când se potcovea acciza cu 99 de ocale de fier şi se dădeau economiştii Guvernului peste cap să spuie năzdrăvănia că vaca bugetară va da mai mult lapte păscând pe lângă staţia de benzină, Victor Ponta ce-mi făcea?
 
UPDATE VIDEO Băsescu, despre acciza de 7 cenţi numai la benzină: Voi continua discuţiile cu premierul. Poate vom găsi o soluţie. Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, la Cotroceni, că îl aşteaptă pe premierul Victor Ponta să se întoarcă în ţară pentru a relua discuţiile despre acciza de 7 cenţi pe combustibil. Şeful statului ar putea promulga bugetul de stat dacă ajunge la un acord cu premierul.
 
Ponta: Acciza de şapte cenţi, aplicată numai la benzină. L-am informat şi pe Traian Băsescu.Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, se află la Bruxelles, unde discută cu reprezentanţii Comisiei Europene amânarea, cu trei luni, a introducerii accizei suplimentare la motorină. În schimb, acciza de şapte eurocenţi rămâne să fie aplicată la benzină.
 
Liviu Voinea, ministrul Bugetului: Se putea face bugetul pe 2014 şi fără acciza de 7 cenţi pe combustibil. Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a explicat astăzi, la emisiunea „După 20 de ani“, modul în care a fost construit bugetul pe 2014. Voinea a precizat că în timpul negocierilor cu FMI s-a luat în calcul majorarea cotei unice de la 16% la 18%.
 
Băsescu spune că i-a propus lui Ponta să introducă acciza suplimentară pe carburanţi în iunie, dacă nu se închide bugetul, dar premierul nu a acceptat. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că, la întâlnirea pe care au avut-o la Cotroceni, i-a propus premierului Victor Ponta să nu introducă acciza de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi de la 1 ianuarie, dar dacă nu se închide bugetul să o introducă din iunie, însă acesta nu a vrut.

 

Sursa: Adevarul