eStire.ro

Articol actualizat la: 14 March 2018, 16:54

Cum se simplifică birocraţia din şcoli pentru înscrierea la orele de religie

Cum se simplifică birocraţia din şcoli pentru înscrierea la orele de religie

La începutul săptămânii a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin de ministru prin care se simplifică procedura pentru înscrierea elevilor la ora de Religie. Concret, dacă din 2015 şi până de curând, elevul trebuia să depună o cerere, anual, pentru a participa la cursurile de religie, de la anul, o singură cerere va fi îndeajuns pentru toată durata studiilor preuniversitare.

După ce în 2014 Curtea Constituţională a hotărât că Religia nu mai este obligatorie în şcoli, Ministerul Educaţiei a decis în 2015 că cei care vor să se înscrie la aceste cursuri vor trebui să o facă, anual, prin depunerea unei cereri la începutul anului şcolar.

La acea vreme, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a contrazis Ministerul, susţinând că „înscrierea la ora de Religie se face o singură dată şi este valabilă permanent până la o eventuala schimbare a opţiunii".

Trei ani mai târziu, însă, Ministerul dă curs solicitării BOR prin adoptarea unui ordin de ministru care prevede exact ce a cerut Biserica Ortodoxă. Astfel, potrivit noii metodologii, părinţii care vor ca fiii/fiicele lor să facă cursuri de Religie la şcoală trebuie să depună o cerere, care va fi valabilă pentru toată perioada studiile preuniversitare.

Până acum, părinţii care voiau Religie în şcoală îşi înscriau copiii anual la această oră. 

Sursa: Adevarul