eStire.ro

Articol actualizat la: 21 November 2018, 11:32

Elevii români care îşi doresc să studieze în Marea Britanie nu sunt afectaţi de suspendarea împrumuturilor

Elevii români care îşi doresc să studieze în Marea Britanie nu sunt afectaţi de suspendarea împrumuturilor

Pe data de 18 noiembrie în publicaţia The Guardian şi pe 19 noiembrie, în publicaţia The Telegraph din Marea Britanie apăreau articole care anunţau “Student loans to Bulgarians and Romanians frozen” – “Împrumuturile pentru studenţii bulgari şi români sunt suspendate”.

Articol de: Bogdan Kochesch, Director, Grupul EDUCATIVA

Pentru a clarifica nelămuririle, în paragrafele de mai jos urmează un răspuns al consilierilor EDMUNDO care  detaliază situaţia aşa cum ar trebui ea înţeleasă de potentialii studenţi români.

Informaţia principală prezentată de cotidianul The Telegraph este că din pricina unui volum mult mai mare de împrumuturi acordate românilor şi bulgarilor, comparativ cu anii precedenţi, a fost tras un semnal de alarmă cu privire la eligibilitatea acestora în ceea ce priveşte împrumuturile. Exista o diferenţă în profilul persoanelor care sunt în pericol de a nu li se mai acorda aceste împrumuturi şi exista doua împrumuturi diferite.

În Marea Britanie există două tipuri de împrumuturi la care studenţii au acces:

1.       Tuition Fee Loan (împrumut pentru taxele de şcolarizare): acest împrumut se acorda în mod automat, oricărui student european admis la o instituţie de învăţământ superior din Marea Britanie acreditată şi poate acoperi până la 9.000 GBP pe an. Condiţiile principale de eligibilitate pentru acest tip de împrumut sunt:

a.       Studentul trebuie să fie admis la cursuri de licenţă la o instituţie de învăţământ superior din Anglia acreditată

b.      Studentul trebuie să facă dovada cetăţeniei al unei ţări din Uniunea Europeana sau Comunităţii Economice Europene - EEC (inclusiv Elveţia sau Norvegia)

c.       Studentul nu a mai absolvit până în momentul admiterii la studii în Marea Britanie nici o altă instituţie echivalentă într-o altă ţară Europeană.

2.       Maintenance Loan (împrumut pentru costurile de trai): acest împrumut NU se acorda pe aceleaşi criterii ca Tuition Fee Loan, diferenţă fundamentala fiind că cel mai important criteriu pentru eligibilitate este ca studentul să poată demonstra rezidenţa în Marea Britanie pe o perioadă de cel puţin 3 ani anterior momentului în care solicită împrumutul.

Bazat pe cele de mai sus, prima concluzie citind articolul original este că DOAR acei studenţi care au aplicat pentru acest al doilea tip de împrumut se află în situaţia de a li se suspenda împrumutul. Pentru toţi absolvenţii de liceu care vor fi admişi la studii universitare de licenţă acreditate în Marea Britanie, Tuition Fee Loan (Împrumutul pentru taxele de şcolarizare) se va acorda în continuare fără nicio întrerupere.

Această concluzie este confirmată şi de instituţii publice din Marea Britanie care au directă implicare în procesul obţinerii acestui împrumut pentru taxa de şcolarizare:

·         Consultanţii EDMUNDO au discutat la telefon cu reprezentanţii Student Loans Company (organismul care administrează şi acordă aceste împrumuturi) iar aceştia au confirmat faptul că nu există nici o schimbare în ceea ce priveşte Tuition Fee Loan.

·         Reprezentanţi ai universităţilor din Marea Britanie asigură studenţii români de faptul că Tuition Fee Loan se acordă în continuare şi că din păcate articolul original nu evidenţiază clar diferenţa dintre cele două tipuri de împrumuturi. Spun acest lucru Dl. Mark Blakemore, International Regional Director la Greenwich University din Londra (reprezentanţi ai cărei universităţi vor fi prezenţi în perioada 23-24 noiembrie la Bucureşti putând da declaraţii oficiale) şi pe Jonathan Fisher-Jones, International Officer la Coventry University (în acest moment, universitatea din Marea Britanie  cu cei mai mulţi studenţi români în campus).

Totuşi, articolul din The Telegraph spune despre un număr de 5.500 de studenţi români şi bulgari care vor fi afectaţi de această decizie de a înceta acordarea împrumuturilor pentru costuri de trai. Foarte important de menţionat este că aceşti studenţi români sunt înrolaţi în cadrul colegiilor universitare private din Marea Britanie care oferă diplome intermediare şi, adesea, nu au dreptul de a acorda diplome de licenţă. Cunoştinţele şi experienţa noastră cu acest fenomen arată că numărul acestor studenţi este de fapt unul foarte mic, nici pe departe cel anunţat de The Telegraph.

 

Posibile explicaţii ale acestui număr aparent mare de studenţi la aceste colegii ar fi:

·         Aceşti aşa zişi studenţi sunt de fapt persoane căutând o cale uşoara de emigrare în Marea Britanie. E posibil ca ei să fi apelat la instituţii „flexibile” precum unele dintre aceste colegii private pentru a determina un răspuns favorabil aplicaţiilor lor pentru acest Maintenance Loan.

·         Unii dintre aceşti studenţi, români sau bulgari, pot fi de fapt emigranţi din ţări asiatice cu acte falsificate dornici de o cale de emigrare rapidă în Marea Britanie ca cetăţeni UE, aşa cum de altfel ilustrează şi un reportaj făcut de Sky 1 în Marea Britanie în 2011: www.youtube.com/watch?v=zgv6nJiDmiM.

Consultanţii EDMUNDO, serviciul gratuit de consiliere educaţională pentru studii în străinătate al Grupului EDUCATIVA, au convingerea că Tuition Fee Loan nu este afectat de decizia curentă a guvernului Marii Britanii. Tuition Fee Loan este accesat de majoritatea absolvenţilor de liceu care sunt admişi la studii în Marea Britanie pentru a îşi subvenţiona costul studiilor în această ţară. Mai multe despre acest tip de împrumut şi modul de rambursare extrem de avantajos puteţi găsi în cadrul articolului de pe Adevarul.ro: adevarul.ro/educatie/studii-in-strainatate/cum-obtine-finantarepentru-studiile-licenta-marea-britanie-1_5192121b053c7dd83f98b4ba/index.html.

EDMUNDO oferă consiliere gratuită tuturor elevilor şi studenţilor care îşi doresc să studieze în străinătate asistându-i în demersul acestora în procesul de alegere a universităţilor, procesul de admitere şi posibilele interviuri, aplicarea pentru finanţare şi aplicarea pentru cazare pe timpul studiilor. În ultimii 3 ani, EDMUNDO a consiliat peste 800 de studenţi care şi-au început studiile în Marea Britanie şi alţi 600 în alte ţări europene. Pentru a intra în contact cu un consultant EDMUNDO puteţi scrie la adresa edmundo@educativa.ro sau vizita site-ul www.edmundo.ro

Sursa: Adevarul