eStire.ro

Articol actualizat la: 20 November 2018, 13:48

Cum au ajuns doi studenţi români cei mai buni tineri speakeri internaţionali

Cum au ajuns doi studenţi români cei mai buni tineri speakeri internaţionali

Echipa formată din Radu Ţigănaş şi Şerban Pitic, reprezentând Universitatea din Bucureşti, a câştigat turneul internaţional de dezbateri academice pentru studenţi de la Londra, la categoria destinată străinilor care nu au engleza ca limbă nativă. În clasamentul individual, Şerban Pitic a ocupat locul întâi, iar Radu Ţigănaş locul al doilea.

Această performanţă, obţinută în weekendul 19-20 octombrie, la turneul internaţional SOAS IV (SOAS = School of Oriental and African Studies. IV = Inter-Varsity, adică între universităţi), îi plasează pe cei doi tineri Radu Ţigănaş (23 de ani) şi Şerban Pitic (25 de ani), în topul celor mai buni studenţi oratori în limba engleză din lume, la categoria celor care nu sunt vorbitori nativi, depăşindu-i pe ceilalalţi tineri străini.

Unul dintre cei doi campioni, Şerban Pitic, se va afla miercuri, de la ora 14.00, în studioul Adevărul Live, într-o nouă demonstraţie de dezbatere „ca la carte”, parte din seria demarată de Adevărul în parteneriat cu Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR).

Emi Beteringhe, cel care este trainer la ARDOR Muntenia, a explicat că turneul reputat la care au participat cei doi studenţi români a avut cinci runde iniţiale de dezbateri, pe baza cărora s-au stabilit echipele finaliste. 

Tinerii debateri din lume s-au „duelat” pe teme precum interzicerea oricui a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea de doi sau mai mulţi ani să candideze pentru vreo funcţie publică, interzicerea terapiei de reconversie a persoanelor de orientare homosexuală în persoane de orientare heterosexuală (luând în considerare că terapia are şanse de reuşită de 10%) sau pe ideea că dreptul la proprietate intelectuală ar trebui să expire la moartea artistului/autorului.

În finală cu echipe din Olanda şi Marea Britanie

Finala s-a disputat între două echipe ale Universităţii din Leiden (Olanda), una a Universităţii din Aberstwyth (Marea Britanie) şi echipa Universităţii din Bucureşti, reprezentată de  şi a avut drept temă de dezbatere: „Acest Parlament consideră că Uniunea Europeană ar trebui să prioritizeze măsurile de combatere a şomajului în detrimentul celor de austeritate”.

Formatul de desfăşurare a turneului a fost British Parliamentary, comun tuturor competiţiilor studenţeşti, în fiecare meci înfruntându-se patru echipe simultan. În total, evenimentul a reunit aproximativ 50 echipe din toată lumea (majoritar europene), a adăugat Beteringhe.

Campionii români Radu şi Şerban au povestit pentru adevarul.ro cum se poate ajunge la o astfel de performanţă în domeniul dezbaterilor şi cum îţi schimbă viaţa implicarea în arta oratoriei, un sector al dezvoltării personale despre care spun că este subapreciat acum în România, în timp ce în alte state este o parte esenţială în mecanismele societăţii, nu doar în sfera educaţională, dar şi în cea politică.

"M-a învăţat să pot învăţa singur şi nu din obligaţie"

Şerban Pitic, momentan masterand în zona de Administrarea Afacerilor, spune că face dezbateri din clasa a IX-a, o activitate extraşcolară pe care a descoperit-o însă din întâmplare, îndemnat de colegi să participe la clubul ARGO din cadrul Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Ploieşti . „De atunci am rămas ‘dependent’. La început, a fost foarte greu, pentru că sunt o fire timidă, însă în timp am descoperit că vorbitul în public şi dezbaterea îmi pot fi naturale şi au devenit pasiuni”, povesteşte Şerban.

Cum i-a influenţat viaţa şi dezvoltarea personală? „Mi-a oferit libertate, libertatea de a mă putea exprima în faţa oricărui public (aproape oricare) fără să mai tremur de emoţii. Mi-a oferit o paletă foarte largă de interese şi cunoştinţe pe care altfel le-aş fi tratat cu superificialitate, de la filosofie, ştiinţă până la teorie economică şi politică. Mi-a oferit şansa să călătoresc prin toată lumea şi să cunosc o comunitate extrem de activă de oameni deştepţi şi deschişi. M-a învăţat să pot învăţa singur şi nu din obligaţie ”.

De atunci, a strâns câteva medalii ca orator, a fost şi în lotul naţional al României pentru Campionatul Mondial de Dezbateri Academice pentru Liceeni, iar în studenţie a mers şi în finale internaţionale, la Belgrad în 2009, Cambridge 2012 sau la Campionatul Mondial de la Berlin din 2013. Campion şi best speaker a ajuns la două comepetiţii: la Turneul naţional al Campionilor de anul trecut şi medalia internaţională de anul acesta, de la turneul ţinut la Londra.

Debaterii, încă "ciudaţi" în România

Reultatele de la această ultimă competiţie au însemnat foarte mult pentru tânăr, mărturiseşte el, nu doar pentru prestanţa evenimentului, cât mai cu seamă pentru că, „după o serie lungă de semi-finale şi finale alături de Radu Ţigănaş, am reuşit să ajungem să câştigăm de la cap la coadă o competiţie internaţională la secţiunea English as a Second Language ”. A ajuns aici prin experienţă, participarea la multe competiţii, dar şi prin perserverenţa, pentru că în arta dezbaterilor „de fiecare dată trebuie să încerci să te îmbunătăţeşti, întâlneşti adversari redutabili şi nu poţi niciodată să te laşi pe-o ureche ”.

Ca o comparaţie cu ceilalţi tineri debateri din alte ţări, Şerban susţine că „noi avem o cultură a dezbaterilor mai puţin dezvoltată în societate”. „Dacă în Anglia debaterii sunt înţeleşi şi recunoscuţi de mai toată lumea, în România sunt încă văzuţi ca un fel de ‘ciudaţi’ din păcate”, explică tânărul orator, care le recomandă politicienilor români „să urmărească dezbaterile din Parlamentul Britanic”.

"Ţi se permite să vorbeşti, să pierzi sau să câştigi doar în baza inteligenţei şi oratoriei"

Şi Radu Ţigănaş, despre care Adevărul a scris anul trecut, după ce a câştigat Turneul naţional al Campionilor, absolvent de regie-film la UNATC şi debater din clasa a X-a, se miră cum de această artă a dezbaterii este încă nerecunoscută şi neutilizată în România.

„Eu nu înţeleg cum dezbaterile nu sunt mai populare. Eu nu înţeleg de ce trebuie să convingem oamenii că această activitate e 'şmecheră' sau merită. Un loc unde ţi se acordă atenţie, ţi se permite să vorbeşti, să pierzi sau să câştigi doar în baza inteligenţei şi oratoriei. Un loc unde nu contează abilitatea fizică şi contează doar arta discursului, manipularea limbajului, un loc unde nu ai nevoie de nicio calificare apriorică, unde toată lumea e binevenită. (…) Eu am venit la dezbateri nu pentru că era util, ci pentru că îmi plăcea. Minutele alea de discurs, în care nimeni nu te întrerupe, toată lumea te ascultă, fie că vrea sau nu, sunt 'the ultimate power trip'. Când mai are ocazia un adolescent să fie ascultat şi să se ia în considerare tot ce spune?”, este de părere Radu.

Cât despre competiţia de la Londra, una dintre multele teste de debater pe care le-a trecut până acum, tânărul spune că a fost una dintre cele mai intense. „Suspansul a durat un pic mai mult decât în mod normal, cât aşteptam să vedem dacă am câştigat finala ESL. Jucatul la competiţii internaţionale este cu totul diferit de ceea ce se întâmplă în ţară. Nivelul competitiv este incredibil de înalt. Toată lumea este înfometată pentru câştig şi sunt dispuşi să se rupă în bucăţi unii pe alţii. Şi când ai rara ocazie să ajungi în cameră cu vorbitori nativi, unii care ajung în finale şi sunt campioni mondiali ocazional, atunci e cu adevărat o plăcere să-ţi iei o bătaie cruntă. Dar aceste bătăi crunte sunt de departe cele mai educative experienţe din debate”, povesteşte Radu.

Prin ce se remarcă românii la competiţiile de debate de talie mondială? „O engleză surprinzător de bună şi o cultură sporită, faţă ce ceilalţi concurenţi, ceea ce ne conferă un element de 'surpriză'”, este de părere tânărul.


Adevărul LIVE, ora 14:00. Campionii oratoriei vor vorbi despre protestele de tip „occupy”

Patru studenţi, aşi ai oratoriei, dintre care unul a câştigat prestigiosul turneu de dezbateri SOAS IV de la Londra, vor dezbate la „Adevărul Live”, de la ora 14:00 dacă mişcările de protest de tip „occupy” sunt benefice pentru societate. Cea mai cunoscută astfel de mişcare - Occupy Wall Street - a avut loc în septembrie 2011, când protestatarii au ocupat un parc din New York.

VIDEO DEZBATERE Cine ar trebui să decidă soarta exploatării resurselor naturale: localnicii sau Guvernul?

Patru studenţi şi oratori premiaţi naţional şi internaţional au discutat miercuri, la Adevărul Live, despre acordul comunităţii locale în zonele unde au loc exploatări ale resurselor naturale, este sau nu obligatoriu pentru Guvern, în cadrul seriei de dezbateri ”ca la carte”, în care promovăm rolul important al discuţiilor argumentate pe marile teme care frământă ţara.

VIDEO Cei mai buni elevi oratori au dezbătut „ca la carte“ soarta câinilor maidanezi: „Cauza problemei este lipsa de responsabilitate a celor care i-au abandonat în stradă“

Cum ar dezbate americanii sau englezii, care stăpânesc de ani de zile tehnica oratoriei, cea mai arzătoare temă din această perioadă: problema câinilor maidanezi şi cât de justificată este eutanasierea? Adevărul LIVE vă oferă un exemplu de dezbatere „ca la carte“, pusă în scenă de câştigătorii campionatului naţional de debate de anul acesta.

Aşii în oratorie ţintesc dezbateri ca-n Parlamentul Marii Britanii

Teo, Andrei şi Ciprian, cei trei tineri care au câştigat campionatul naţional de dezbateri de anul acesta, au povestit pentru „Weekend Adevărul“ de ce este important să înveţi arta retoricii încă din şcoală şi cum te ajută în viaţă.

Campionii oratoriei din România

Mii de elevi şi studenţi au descoperit, în afara cursurilor clasice de la şcoală, pasiunea oratoriei şi rolul ei în conturarea viitorilor lideri ai ţării. Pentru mulţi rămâne însă doar un hobby.

 

 

 

 

 

Sursa: Adevarul