eStire.ro

Articol actualizat la: 22 January 2018, 04:13

Mohamed Morsi are trei procese în mai puţin de trei săptămâni, ultimul fiind pentru „spionaj” şi „acte teroriste”

Mohamed Morsi are trei procese în mai puţin de trei săptămâni, ultimul fiind pentru „spionaj” şi „acte teroriste”

Fostul preşedinte al Egiptului, Mohamed Morsi, va fi nevoit să fie pe banca acuzaţiilor de trei ori în mai puţin de trei săptămâni, ultimul proces fiind cel în care este acuzat de „spionaj” pentru încercarea de a realiza „atacuri teroriste” alături de o parte din susţinătorii săi.

Alături de fostul preşedinte egiptean alte 35 de persoane din organizaţia Frăţia Musulmană sau apropiaţi ai lui Morsi vor fi aduse să fie judecate pentru „spionaj în favoarea organizaţiei internaţionale a Fraţilor Musulmani, a ramurii sale militare şi a Hamasului”, mişcare palestiniană aflară la putere în Fâşia Gaza.

Pe lângă primele acuzaţii, inculpaţii trebuie să răspundă şi pentru „acte teroriste în ţară şi asupra instituţiilor”, specificându-se că obiectivul acestora era producerea haosului în anumite zone din Egipt, potrivit surselor judiciare, citate de AFP.

Prima oară când va veni în faţa instanţelor va fi pe 28 ianuarie, acuzaţia vizând evadarea sa din închisoare în timpul revoltelor din 2011. În acest proces vor fi acuzaţi în afara de Morsi, alte 130 de persoane.

Al doilea proces va începe pe 1 februarie, fiind cel în care a fost acuzat de „incitare la moarte” în timpul în care era deja preşedinte. Pe lângă fostul demnitar în proces mai sunt inculpaţi 14 membri ai Frăţiei Musulmane.

Procesul de pe 16 februarie este cel pentru „spionaj”, însă acesta putând fi  penultimul, sistemul judiciar egiptean având pregătit un alt proces pentru „sfidarea curţii”.

Mohamed Morsi este primul preşedinte al Egiptului ales în mod democratic, în iunie 2012, acesta fiind înlăturat de la putere de forţele armate pe 3 iulie 2013.

Sursa: Adevarul