eStire.ro

Articol actualizat la: 20 January 2018, 03:04

ONU a invitat Iranul la negocierile de pace Geneva II

ONU a invitat Iranul la negocierile de pace Geneva II

Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, a invitat, duminică, în mod oficial, Iranul să ia parte la negorierile de pace pentru Siria, din cadrul conferinţei Geneva II, informează BBC.

Ban Ki-moon a ţinut să-şi argumenteze invitaţia prin faptul că a primit asigurări cu privire la rolul pozitiv pe care Iranul l-ar putea juca în detensionarea conflictului din Siria.

Duminică, Secretarul General al ONU a declarat că în urma unei discuţii cu ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, acesta din urmă i-a promis că ţara sa ar putea juca un rol pozitiv şi constructiv în cadrul negocierilor de pace. De asemenea, Ban Ki-moon a precizat că şi el crede cu tărie că prezenţa guvernului de la Teheran este importantă în reuniunea care va avea loc săptămâna aceasta în Elveţia.

La scurt timp după anunţul oficial, Iranul a menţionat că acceptă invitaţia secretarului general al ONU, deşi iniţial Teheranul s-a arătat sceptic cu privire la participarea sa.

Chiar dacă unii lideri din Iran consideră că întâlnirea de la Geneva nu va avea niciun rezultat concret, Mohamed Zarif a anunţat că ţara sa va fi prezentă la conferinţa de pace, doar dacă va fi invitată.

„Dacă ne invită, vom participa. Dacă nu, atunci nu vom fi prezenţi”, a spus săptămâna aceasta Zarif, ministrul de Externe al Iranului.

Washingtonul şi-a arătat rezerva cu privire la participarea Iranului, deoarece Teheranul nu este de acord cu aplicarea prevederilor acordului Geneva I, în care se menţionează că preşedintele Bashar al-Assad ar trebui să demisionez şi să predea puterea unui guvern interimar.

Tot duminică, preşedintele sirian, Bashar al-Assad a dat asigurări că nu are nicio intenţie să renunţe la putere, acest subiect neaflându-se pe agenda întâlnirii de la Geneva.

„Dacă voiam să renunţ, atunci renunţam încă de la început”, a spus Bashar al-Assad parlamentarilor ruşi în Damasc, potrivit agenţiei de ştiri Interfax.

Statele Unite au invitat recent opoziţia siriană la negocierile de pace cu scopul de a pune capăt conflictului sângeros care durează de peste trei ani de zile.

Conferinţa de pace Geneva II va debuta miercuri la Montreux, în Elveţia.

Se estimează că aproape 120.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în conlictul sirian, alte două milioane de persoane fiind nevoite să părăsească ţara.


Citeşte şi:

Opoziţia siriană, invitată la conferinţa de pace de la Geneva II

Washingtonul a invitat de curând opoziţia siriană să participe la conferinţa internaţională de pace Geneva II, în speranţa unei soluţionări a conflictului sirian care durează de trei ani. Pe de altă parte, guvernul de la Damasc, împreună cu Rusia încearcă să facă un front comun pentru a aduce şi Iranul la masa negocierilor, relatează AFP.   Sângele creştinilor ucişi în Siria, vândut cu 100.000 de dolari sticla în Arabia Saudită, suţine o călugăriţă siriană   Sângele creştinilor ucişi pentru credinţa lor in Siria este vândut cu 100.000 de dolari sticla în Arabia Saudită, a susţinut o călugăriţă siriană, prezentând recent la Viena, în cadrul unei conferinţe dedicate Zilei drepturilor omului, rezultatele investigaţiei sale având ca temă persecuţiile şi maltratările la care sunt supuşi creştinii sirieni de către musulmanii fundamentalişti, informează InfoCatolica, citată de agerpres.ro.   Acordul dintre Iran şi marile puteri va fi pus în aplicare din 20 ianuarie   Acordul în domeniul nuclear încheiat anul trecut între Iran şi marile puteri ocidentale va fi pus în aplicare începând cu 20 ianuarie, au anunţat, duminică, oficialii mai multor state semnatare, informează BBC.
Sursa: Adevarul