eStire.ro

Articol actualizat la: 27 November 2018, 00:25

Vladimir Putin: „Un acord comercial între UE şi Ucraina ar fi o mare ameninţare pentru economia Rusiei”

Vladimir Putin: „Un acord comercial între UE şi Ucraina ar fi o mare ameninţare pentru economia Rusiei”
 

Semnarea unui acord de liber schimb între Uniunea Europeană şi Ucraina ar reprezenta o „mare ameninţare” asupra economiei Rusiei, a declarat marţi, în Italia, preşedintele Vladimir Putin, potrivit BBC.

Liderul rus a menţionat că ţara sa ar putea fi „inundată” cu produse europene în special datorită regimului de liber schimb al bunurilor care există în prezent între Kiev şi Moscova.

Aflat într-o vizită oficială în Italia, Vladimir Putin a declarat că economia Rusiei ar putea fi afectată chiar de şomaj dacă produsele provenite din Europa, de bună calitate şi la preţuri reduse, ar ajunge în Federaţia Rusă.

Tot Putin a adăugat că domenii precum agricultura sau industria auto s-ar putea confrunta cu şomaj.

„Nu suntem gata să ne deschidem porţile noastre mărfurilor europene”, a spus Vladimir Putin în Italia, cerând totodată oficialilor europeni să se abţina de la „cuvinte tăioase” pe această temă.

Referindu-se la diplomaţii europeni ca „prietenii noştri de la Bruxelles”, Putin a spus: „Trebuie să ne sufocăm întreaga economie pentru ca ei să ne placă?”.

Săptămâna aceasta, preşedintele Consiliului European,  Herman Van Rompuy, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au dezaprobat în mod public „poziţia şi acţiunile” Rusiei.

Nu mai târziu de săptămâna trecută, Ucraina a decis să suspende procesul de semnare a Acordului de Asociere cu UE, fapt care a determinat oficialii europeni să acuze Moscova de presiuni asupra Ucrainei.

„În momentul în care vom avea beneficii concrete, atunci când vom fi de acord asupra condiţiilor normale, doar atunci vom putea semna”, a declarat preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici.

Recent, preşedintele Ucrainei, care va fi prezent la Summitul de la Vilnius, a precizat că ţara sa nu doreşte să deterioreze relaţiile dintre UE şi Rusia. „Nu vrem absolut deloc să fim un câmp de bătălie între UE şi Rusia. Dorim să avem relaţii bune şi cu Uniunrea Europeană, precum şi cu Rusia”, a mai spus Viktor Ianukovici.


Citeşte şi:

VIDEO Întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Papa Francisc nu a dus la o îmbunătăţire a relaţiilor dintre Moscova şi Vatican

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a arătat că este un om credincios în timpul vizitei la Vatican, unde pentru prima dată s-a întâlnit cu Papa Francisc. Liderul de la Kremlin şi-a făcut cruce şi a sărutat o icoană pe care i-a dăruit-o suveranului pontif.   Vladimir Putin: UE este cea care ameninţă şi şantajează Ucraina, nu Rusia   Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că europenii sunt cei care folosesc „ameninţările şi şantajul”, ca răspuns la acuzaţiile potrivit cărora Rusia a exercitat presiuni pentru ca Ucraina să abandoneze acordul cu UE, relatează AFP.   Rusia şi Turcia îşi promit majorarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări   Federaţia Rusă şi Turcia au promis recent, prin intermediul liderilor politici, că vor continua să stimuleze schimburile comerciale dintre cele două ţări, în pofida unei uşoare diminuări a sumelor tranzacţionate în acest an, din pricina condiţiilor nefavorabile de pe piaţa globală, informează Ria Novosti.      

 

Sursa: Adevarul