eStire.ro

Articol actualizat la: 01 December 2018, 15:19

FOTO Cel mai mare oraş din turtă dulce a intrat în Cartea Recordurilor

FOTO Cel mai mare oraş din turtă dulce a intrat în Cartea Recordurilor

Americanul Jon Lovitch a reuşit să intre în Cartea Recordurilor, după ce „a gătit“ cel mai mare oraş din turtă dulce, a cărui greutate depăşeşte o tonă şi jumătate.

Gingerbread Lane, aşa cum este numită metropola-prăjitură, numără 157 de case, 65 de copaci, patru telecabine, cinci vagoane de tren şi o staţie de metrou, toate stilizate din turtă dulce, bomboane, acadele şi bucăţi de zahăr.

Delicioasa operă de artă aparţine unui american şi a fost construită în nou luni, în apartamentul său din Bronx, cu ajutorul unui cuptor obişnuit. Efortul depus şi dovada de creativitate nu au rămas însă neresplătite. Reprezentanţii Guinness World Records l-au desemnat pe Jon „proprietarul“ celui mai mare oraş din turtă dulce. Reuşita americanului a fost consemnată, săptămâna trecută, în paginile Cărţii Recordurilor, iar manopera dulce a fost expusă la Muzeul de Ştiinţe din cartierul Queens, în New York.

Lovitch, chef la resturantul hotelului New York Marriott, a folosit 182 de kilograme de bomboane, 227 de kilograme de turtă dulce şi o tonă de glazură pentru a construi macheta metropolei-prăjitură. Pe lângă semnele de circulaţie în formă de acadele, Gingerbread Lane are şi un mini-patinoar, o unitate pentru pompieri, o şcoală şi o staţie de cale ferată, relatează „Daily Mail“.

Pentru a construi oraşul inspirat din povestea Fraţilor Grimm, „Hansel şi Gretel“, americanul a cumpărat ingrediente numai din magazinele de la sate, în dorinţa de a susţine micile afaceri. „Intru în alimentarele de la ţară şi cumpăr toate pungile de făină, zahăr şi cutiile de boamboane“, a explicat Jon.

Citeşte şi:

O premieră în Cartea Recordurilor: colecţie impresionantă de cutii de pizza

VIDEO Întâlnire extremă de Cartea Recordurilor 

FOTO O colecţie de Cartea Recordurilor dedicată lui Caragiale nu-şi găseşte locul în Ploieşti 

Sursa: Adevarul