eStire.ro

Articol actualizat la: 09 December 2018, 15:04

Te-ai îndrăgostit de un psihopat? Semnele care ar trebui să-ţi dea de gândit

Te-ai îndrăgostit de un psihopat? Semnele care ar trebui să-ţi dea de gândit

Curtenitori, convingători, amanţi desăvârşiţi. Partenerii cu profil de psihopaţi pot părea adevărată mană cerească pentru femeile care visează la un prinţ pe cal alb. Totuşi, în spatele unei apariţii şarmante se poate ascunde o personalitate extrem de dificilă, manipulatoare, care poate transforma o relaţie într-un coşmar

Psihologii avertizează că trăsăturile personalităţilor psihopate se pot dovedi, într-o primă fază, extrem de atractive pentru cei din jur. Şi nu este vorba despre psihopatul de tip Hanibal Lecter, la care suntem tentaţi să ne gândim atunci când se vorbeşte despre acest gen de persoane, atrage atenţia psihologul Kevin Dutton. Acesta a studiat îndeaproape tipologia persoanelor care dezvoltă personalităţi de tip psihopat şi a ajuns la concluzia că bărbaţii sunt, de regulă, candidaţi predilecţi pentru acest profil. 

Pornind de la teoria lui Dutton, jurnalista Kiri Blakely a trasat o serie de semnale care ar trebui să-i indice unei femei că noul iubit nu este tocmai ceea ce pare. Cu cât o relaţie îndeplineşte mai multe din condiţiile descrise de Blakely, cu atât creşte probabilitatea ca partenerul să aibă o personalitate de tip psihopat. 

Asaltul complimentelor

Personalităţile de tip psihopat sunt exuberante, extrovertite, chiar exaltate, şi îşi vor asalta partenera cu zeci de complimente încă de la prima întâlnire, dar fără să pară că fac avasuri sexuale. Probabil că va aduce în discuţie cât de uluitor de frumoasă, inteligentă şi spirituală este femeia pe care a avut norocul să o întâlnească. De asemenea, va şti cum să se folosească de fiecare semn de insecuritate pe care îl va sesiza. Astfel, dacă va înţelege că partenera se simte neliniştită sau complexată din cauza eventualelor kilograme în plus, va repeta sub diverse forme cât de atrăgătoare i se par femeile voluptoase. Va râde la fiecare glumă a „victimei“, oricât de jalnică se va dovedi, doar pentru a-i câştiga simpatia.

Psihologii numesc acest comportament exagerat de atent „love bombing/sufocare cu dragoste“, atitudine care se desfăşoară în aşa numita fază de idealizare, adică în primele etape ale relaţiei, când femeia dezvoltă un ataşament de tip adictiv faţă de această falsă imagine. De altfel, acesta este şi motivul pentru care femeile renunţă foarte greu la aceste relaţii, tot sperând că partenerul va redeveni la un moment dat omul extraordinar pe care l-au cunoscut. 

Mimetism

Iubitul de tip psihopat va încerca în mod constant să-şi convingă partenera că au fost destinaţi unul altuia, că sunt suflete pereche. Personalitate cameleonică, acesta se va folosi de orice situaţie ca să scoată în evidenţă că sunt atraşi de aceleaşi lucruri, că au interese identice. Termenul care defineşte această preluare de identitate se numeşte „oglindire“ şi descrie modul prin care aceste persoane încearcă să pună bazele unei legături dependente.

Autocompătimire

Atenţie la felul în care un astfel de partener se raportează la celelalte persoane din viaţa sa, încă de la primele întâlniri. Fostele iubite erau obsedate de el şi abia a scăpat de „nebune“, are o mamă obsedată de control şi, în general, relaţiile cu cei din jur au fost mereu problematice? Poveştile despre oameni care nu au făcut decât să-l folosească, să-l abandoneze şi să-l dezamăgească ar trebui să stârnească nu numai compătimire, ci şi un semn de întrebare legat de felul său de a fi. 

Personalităţile de tip psihopat adoră să fie compătimite, aşa că este foarte posibil să inventeze nenumărate poveşti despre boli grave pe care a reuşit să le învingă, poate chiar să relateze cum i-a murit o fostă mare iubire într-un accident de maşină şi el a trecut pe lângă moarte. În cazul în care aveţi suspiciuni legate de adevărul relatărilor, nu ezitaţi să cătutaţi o confirmare a celor spuse, mai ales dacă relaţia avansează şi realizaţi ceva mai târziu că unele istorisiri au fost cusute cu aţă albă. Bineînţeles, va fi de fiecare dată pregătit să explice neconcordanţele.

Înrobire prin sex

Sexul este o altă modalitate prin care o personalitate de tip psihopat încearcă să creeze o relaţie de dependenţă. Se va da peste cap pentru a intui ceea ce îi place partenerei în pat, dar din clipa în care aceasta va ajunge să-l vadă ca pe un zeu al sexului, „zeul“ îşi va pierde treptat interesul faţă de intimitate.  

„Surprizele“

Tensiunea permanentă în care trăieşte o astfel de persoană va face loc, ocazional, unor momente bizare. De exemplu, poate declara din senin, fără niciun fel de pregătire care să anunţe o astfel de mărturisire, că te înşală. Apoi, după ce va aştepta să vadă reacţia iscată de vorbele sale, va retracta imediat declaraţia, oferind scuza unei glume nesărate. Aceste jocuri sunt menite să testeze gradul de dependenţă al partenerei şi, în acelaşi timp, pot reprezenta clipe în care iese la iveală adevărata sa faţă.

Indiferenţă

„Sufocarea cu dragoste“ şi „idealizarea“ sunt urmate, de regulă, de „testul indiferenţei“. Această etapă apare atunci când personalitatea de tip psihopat simte că „victima“ a fost prinsă cu totul în mrejele sale. De aici încolo, partenera va fi tratată cu indiferenţă şi va fi ignorată din cele mai neaşteptate motive, uneori va fi lăsată singură cu zilele. Nu este exclus ca în timpul perioadelor de înstrăinare, acesta să înceapă deja să-şi caute o nouă „victimă“, în persoana altei femei.

Gelozie cu premeditare

Din momentul în care va simţi că partenera este îndrăgostită de imaginea perfectă cu care a cucerit-o, partenerul de tip psihopat va încerca să introducă în relaţie „spectrul“ celei de-a treia persoane. Poate fi vorba despre o fostă iubită, o fostă soţie sau chiar un amic apropiat, persoană spre care îşi va îndrepta întreaga atenţie şi o va idealiza în faţa partenerei pentru a isca scene de gelozie. Alternarea dovezilor de iubire cu momentele de dispreţ şi insinuări de infidelitate se vor intensifica pe măsură ce va pregăti ieşirea din relaţie.

Dispreţ

Desconsiderarea este penultima etapă a unei astfel relaţii. Dacă la începutul poveştii de dragoste partenera era femeia ideală, spre final aceasta va fi demnă de dispreţ şi fiecare gest va lăsa să se înţeleagă acest lucru. Complimentele vor fi înlocuite cu un potop de critici, nemulţumirile fiind exprimate în cel mai dureros mod cu putinţă. 

Hărţuire

În ciuda faptului că va face totul pentru a pune capăt relaţiei, partenerul de tip psihopat nu va elibera „victima“ prea uşor. Jocul manipulării este un adevărat afrodisiac pentru el şi va încerca să vadă cât de uşor poate fi iertat, doar pentru a relua procesul rupturii într-o formulă şi mai cinică. Va face declaraţii de dragoste, va plânge, va implora, va sta în genunchi şi va face zeci de promisiuni, dar atitudinea se va schimba radical imediat după ce va fi iertat. Acordarea unei a doua şanse este cea mai mare greşeală pe care o femeie o poate face într-o astfel de relaţie abuzivă.

Sursa: Adevarul