eStire.ro

Articol actualizat la: 06 December 2018, 21:22

FOTO Noii lideri tineri ai modei europene

FOTO Noii lideri tineri ai modei europene
 

British Fashion Awards, cel mai grandios şi influent eveniment al industriei de modă europene, i-a premiat săptămâna aceasta pe liderii vestimentari care au stabilit tendinţele următoarei perioade.

La orice gală, există un premiu care eclipsează restul reuşitelor. Iar moda nu face nicio diferenţă când vine vorba de nominalizarea unei singure personalităţi la rang de lider. În cazul galei British Fashion Awards, de pe 2 decembrie, din Londra, marele trofeu s-a acordat Designerului pentru femei al anului.

Scoţianul Christopher Kane a obţinut în 2013 râvnita distincţie, fiind unul dintre cei mai talentaţi şi inovativi designeri britanici ai momentului. La 31 de ani, designerul a devenit „copilul de aur“ al modei britanice şi nu numai. A reuşit să încheie parteneriat cu grupul Kering, unul dintre cele mai mari trusturi de modă, transformând brandul său personal într-o emblemă internaţională a stilului.

Succesul înainte de 30 de ani

După ce a absolvit Saint Martin, în 2006, Kane n-a avut nevoie de mult timp să se afirme ca un tânăr talent ce trebuia urmărit în cariera sa. Din 2009 a devenit directorul de creaţie al casei de modă Versace, pentru linia Versus, până în 2012, când s-a hotărât să se axeze strict pe brandul personal. Sunt puţine cazuri în istoria modei în care un brand şi-a stabilit atât de repede un public internaţional, dar a şi atras investitori dornici să cumpere ceea ce se anunţă a fi un gigant al modei. Luni seară, Christopher Kane a ridicat premiul chiar de la Donatella Versace, unul dintre suporterii săi încă de la debut.

Imagine din colecţia Christopher Kane

Designerul pentru femei cu cea mai mare ascensiune este Simone Rocha. A călcat pe urmele tatălui ei, dar a reuşit să demonstreze rapid de ce este în stare. În prezent, are unul dintre show-urile cele mai dorite de spectatori la Săptămâna Modei de la Londra. Cel mai bun designer de accesorii cu cea mai mare ascensiune, Sophia Webster, a ridicat premiul datorită pantofilor impresionanţi creaţi de ea şi doriţi de un public numeros.

Lady Amanda Harlech a primit premiul Isabella Blow pentru creator de modă. Harlech a avut un impact fără precedent asupra industriei modei, în cariera sa de consultant creativ care a lucrat cu vizionari precum John Galliano şi Karl Lagerfeld. Un alt premiu care stabileşte direcţia în industrie este cel acordat Modelului anului.

Piesă din colecţia Prada

Edie Campbell a fost preferata acestei ediţii, cât şi a anului. Tânăra brunetă atipică a putut fi văzută pe numeroase coperte ale unor publicaţii internaţionale, dar şi în campanii de imagine pentru case de modă precum Alexander McQueen, Marc Jacobs şi Lanvin, plus numeroase pictoriale în ediţia britanică „Vogue“. În acelaşi timp, a dominat şi podiumurile americane la ultima Săptămână a Modei de la New York, fiind preferată înaintea multor modele autohtone. Nu are dimensiunile ideale, promovează mai mult silueta de tip androgin, încurajată şi de o înfăţişare cu accente masculine în coafură şi privire. Dar modelele britanice au făcut mereu diferenţa în marea de manechine internaţionale. 

Casa de modă nelipsită de la gale

Casa de modă Erdem a fost declarată Designerul anului pentru covorul roşu. Preferată de personalităţi precum Ducesa de Cambridge, Gwyneth Paltrow, Samantha Cameron şi Keira Knightley, casa de modă promovează un stil mai degrabă clasic, dar extrem de feminin şi simplist. Spre deosebire de Burberry, declarat Brandul anului, care a reprezentat dintotdeauna partea vizionară a modei britanice.

Burberry a avut două motive de sărbătoare, de vreme ce directorul de creaţie Christopher Bailey a plecat acasă cu premiul pentru Cel mai bun designer pentru bărbaţi. De la nicio ceremonie de premiere nu are cum să lipsească brandul Prada, care, de obicei, pleacă acasă cu cele mai importante distincţii. Designerul internaţional al anului a fost titlul pe care Miuccia Prada (inclusă de publicaţia „Time“ în lista celor mai influenţi oameni ai secolului al XX-lea) l-a ridicat. Femeia considerată responsabilă pentru realizarea agendei industriei modei, începând de la tendinţe până la influenţă, a fost una dintre apariţiile aşteptate ale serii.

Kate Moss (foto) a fost premiată pentru cei 25 de ani de carieră, dar mai ales pentru faptul că rămâne influentă în industria modei.

Suzy Menkes

Suzy Menkes a primit distincţia de recunoaştere specială pentru munca depusă în jurnalismul de modă. 

Pe cine premiază moda

Nu cred că sunt multe gale, ceremonii sau evenimente spectaculoase al căror scop este premierea unor indivizi, care să rămână fără reacţii negative. De la mult prea comercialul Oscar până la autosuficientele mici festivaluri, întotdeauna există nemulţumiţi, supăraţi pe deciziile luate. Mai puţin în, culmea, industria modei, recunoscută drept şi cea mai nedreaptă dintre toate industriile.

Dar se pare că atunci când vine vorba de răsplătirea talentelor, a veteranilor sau a noilor-veniţi, industria modei ştie cum să stingă focul dinainte să se aprindă.Nu cred că sunt multe gale, ceremonii sau evenimente spectaculoase al căror scop este premierea unor indivizi, care să rămână fără reacţii negative. De la mult prea comercialul Oscar până la autosuficientele mici festivaluri, întotdeauna există nemulţumiţi, supăraţi pe deciziile luate. Mai puţin în, culmea, industria modei, recunoscută drept şi cea mai nedreaptă dintre toate industriile.

Câştigătorii din acest an ar putea fi contestaţi, desigur, doar că motivele ar fi extrem de forţate, doar de dragul argumentării. La fel şi anul trecut, şi acum doi ani, şi tot aşa până în 1989, de când a început. Dar adevărul este că nu rămâne nicio mare figură nepremiată, aşa cum niciun tânăr talent nu ajunge să fie ignorat.

Premiile britanice au răsunet la nivel european, pentru că, de cele mai multe ori, este vorba de case de modă răspândite pe mai multe continente, precum Burberry. Şi în mod indirect, şi ţările care sunt prin apropiere şi care au o industrie a modei pusă la punct, nu ca noi, sunt direct influenţate de câştigătorii hotărâţi la Londra, pentru că aceştia sunt luaţi cu asalt.

Totul mă duce cu gândul la România şi cât de departe este ţara noastră de toate acestea. Şi de corectitudinea premierii, şi de multitudinea brandurilor şi a poveştilor de succes, şi de o industrie ca la carte. Dar şi cum britanicii au început de undeva, cred că aşa putem spera şi noi. 

Sursa: Adevarul