eStire.ro

Articol actualizat la: 29 November 2018, 16:37

Isabella Blow, sub pălăria nebuniei

Isabella Blow, sub pălăria nebuniei
 

Editorul britanic de modă, care a încetat din viaţă în 2007, rămâne la fel de influent şi astăzi prin prisma oamenilor cărora le-a fost muză, dar şi mentor.

Muza designerului de pălării, cea care le-a descoperit pe Stella Tennant şi Sophie Dahl, dar şi prietena şi mentorul lui Alexander McQueen, Isabella Blow a jucat mai multe roluri într-o viaţă de 48 de ani. 

A murit, în 2007, aşa cum a trăit: în afara normelor. În timpul unei petreceri pe care o găzduia, a anunţat că pleacă la cumpărături. A fost găsită inconştientă în baia casei, după ce a băut o cantitate mare de erbicid. O expoziţie deschisă până pe 2 martie, anul viitor, la Somerset House, în Londra, comemorează viaţa şi stilul unei muze.

O lecţie de istorie a pălăriilor

Câţi ştiau că în secolul al XVIII-lea exista moda, elegantă chiar, de a purta modele de bărci pe cap, pentru a sărbători victoriile franceze asupra britanicilor? Este doar un amănunt şi o picanterie istorică de deliciu într-o expoziţie creată după chipul şi asemănarea Isabellei Blow. 

Fabuloasa femeie a avut o astfel de pălărie, creată de Philip Treacy, la cererea ei. Blow avea cunoştinţe largi de istorie, despre viaţa la ţară şi despre natură, fiind o mare iubitoare a grădinilor şi, în special, a trandafirilor.

Şi-a spus povestea cu ajutorul pălăriilor: amintirea cea mai dragă cu mama ei care i-a permis să probeze pălăria roz. O poveste pe care Blow a făcut-o celebră era despre plecarea de acasă, la vârsta de 14 ani, când mama ei i-a strâns mâna formal în faţa uşii. O altă poveste pe care îi plăcea să o repete era prima întâlnire cu cel de-al doilea soţ, Detmar Blow, care a început discuţia complimentându-i pălăria.

Detmar şi Isabella Blow, în ziua nunţii lor 

O poveste despre puterea şi limitările modei 

Expoziţia este o biografie, doar că redată în hainele unei femei care spunea că nu există antidepresiv mai puternic decât efectul unei pălării. Apoi s-a sinucis. Dar cât a trăit, Isabella Blow a avut o mare dragoste: moda, în esenţa ei. A fost pasiunea, dar şi talentul ei, ajungând chiar să simtă, spre sfârşitul vieţii, că toţi designerii pe care i-a ţinut aproape şi pe care i-a ghidat au uitat-o. Teorie care avea să fie contrazisă de toate evenimentele şi tributurile aduse de către aceştia, după moartea ei.

Expoziţia are un motiv clar: să îi facă un loc Isabe­llei Blow în istoria modei, „un loc binemeritat“, după cum scria publicaţia britanică „The Guardian“. Curatorii au fost Daphne Guinness şi Treacy, care au transformat-o într-un show postmortem al editorului de modă. Cu alte cuvinte, expoziţia nu este doar despre pălării, ci despre istoria modernă a modei britanice, cea rescrisă în totalitate de oameni precum  Isabella Blow.

Imagini din expoziţia dedicată Isabellei Blow, de la Somerset House, din Londra FOTO Reuters

Partea amuzantă a Isabellei

Dacă termenul de „expoziţie“ în sine aduce o tentă destul de inflexibilă şi riguroasă în atmosferă, expoziţia acestei femei nonconformiste este, mai degrabă amuzantă. De la faxuri trimise de Blow şi către ea în timpul colaborării cu publicaţia „Sunday Times“ până la diverse referiri la râsul ei inconfundabil şi amintiri amuzante – Andy Warhol s-a împrietenit cu ea la o petrecere pentru că purta pantofi de culori diferite, expoziţia este o dovadă a vieţii pline a muzei.

„Blow era foarte amuzantă, avea un râs asemănător unui claxon. Era chiar îngrijorată că râsul ei i-ar putea convinge pe ceilalţi că este nebună“, scrie „The Guardian“.

Blow a împins în lumina reflectoarelor tinere talente care au definit renaşterea creativă în anii ’90, în Anglia. Cumva, a reuşit să nu greşească niciodată. La show-ul de licenţă al designerului Hussein Chalayan l-a trimis pe acesta să găsească o rolă de saci de gunoi, în care a împachetat hainele ulterior şi l-a trimis la buticul Browns. Colecţia i-a fost expusă imediat în vitrină, spre vânzare. A avut o perioadă în care Phillip Treacy şi Alexander McQueen au locuit şi lucrat în casa ei londoneză, unde „se instalase magia“, după cum avea să descrie Treacy.

Hainele care miros a trecut

Când curatorii au examinat prima dată colecţia de haine ce avea să fie expusă, au fost „întâmpinaţi“ de un miros sensibil, dar clar, de „Fracas“, parfumul preferat al Isabe­llei Blow. Alexander McQueen a parfumat o sală întreagă cu aceeaşi aromă pentru colecţia „La Dame Bleue“, care i-a fost dedicată lui Blow, in memoriam. 

„Există o prezenţă oarecum fizică a Isabellei în aceste haine. Avem o jachetă, creată de McQueen, cu o urmă de arsură de ţigară pe ea. Pălăriile ei, iarăşi, se deteriorau mereu în faţă, pentru că se apleca înainte ca să-şi aprindă ţigara“, spune Alistair O’Neill, unul dintre curatori.

„Există un soi de inocenţă a felului în care se îmbrăca, este o carte despre bucuria de a trăi. Doar că, aşa cum se întâmplă în cele mai bune basme, sfârşitul este tragic“, descrie „The Guardian“. 

Viaţa sub pălăria nebuniei

În cazul unor personalităţi precum Isabella Blow, nu-mi dau seama dacă mă fascinează mai mult viaţa sau cariera lor. Sau dacă nu este una şi aceeaşi. Blow a murit la a şaptea tentativă de sinucidere.

A intrat cu maşina într-un copac, a luat pastile, a înghiţit substanţe. A încercat să transmită în toate felurile posibile că nu este bine, că nu-şi mai găseşte locul, că nu ştie cum să supravieţuiască fără posibilitatea morţii iminente.

Isabella Blow, în diverse ipostaze FOTO graciellastarling.com.br

A avut o viaţă asemănătoare morţii sale, derulată, parcă, în mai multe etape. Fratele său mai mic a murit când Isabella era doar o elevă, tragedie despre care a aflat dintr-o scrisoare primită de la părinţi. Tragedie care avea să o urmărească toată viaţa, după cum povesteşte şi cel de-al doilea şi ultimul ei soţ, Detmar Blow, în cartea biografică „Blow by Blow“.

Şi-a început cariera ca asistentă a Annei Wintour. O tânără de 22 de ani, căsătorită recent şi mutată de la Oxford la New York, cu o înfăţişare atipică încă de pe atunci, cu o siluetă extrem de slabă, ochi mari, albaştri, şi mintea pregătită pentru orice este nou. Drept urmare, nu a petrecut mult timp ca asistentă. Wintour îşi aminteşte că „lumea oprea la birou ca să vadă cu ce s-a mai îmbrăcat Issie“. Cu cât ceva o şoca mai mult, cu atât mai tare îi captiva imaginaţia.

Rămâne în continuare autoarea celui mai mare decont cerut în interes de serviciu din istoria presei. A scris simplu pe cererea de decont „doar 50.000 de dolari pentru o mică ruină care era absolut necesară“. Inutil de menţionat că nu i-a fost acordat, iar Blow a rămas cu o casă dărăpănată cumpărată din propriii bani de dragul artei. 

Sursa: Adevarul