eStire.ro

Articol actualizat la: 29 November 2018, 15:52

Motivul real pentru care femeile amână maternitatea

Motivul real pentru care femeile amână maternitatea

Ţelul de a avea o carieră era considerat responsabil pentru amânarea copiilor, în viaţa unei femei. Dar un studiu nou arată că nu este cauza principală pentru care femeile de astăzi lasă maternitatea pentru mult mai târziu.

Nici construirea unei reputaţii profesionale, nici angajarea într-un loc anume nu constituie motive atât de puternice pe cât este siguranţa locului de muncă. O nouă cercetare contestă teoria potrivit căreia femeile întârzie întemeierea unei familii sub ideea că le pot avea pe toate aşteptând. În schimb, studiul sugerează că femeile se îndepărtează de ideea de a avea copii până când nu au ceva sigur în viaţa lor, cum este locul de muncă.

În societatea vestică, în special în Europa, siguranţa locului de muncă se evaporează tot mai mult pentru tinerii angajaţi şi aceştia sunt forţaţi să apeleze la program part-time sau joburi obişnuite, pentru a face faţă situaţiei. În acelaşi timp, rata natalităţii scade în ţările europene. Cercetarea realizată în Australia spune că cele două situaţii sunt interconectate.

Cercetătorii au descoperit că posibilitatea ca o femeie să devină mamă până la vârsta de 35 de ani este redusă în fiecare an petrecut în slujbe temporare sau ocazionale. Pentru cele care lucrează part-time, dar în acelaşi loc, situaţia este mult mai stabilă.

Dacă o femeie a lucrat part-time pentru un an, şansele scad cu 8%, spune studiul. Dacă a lucrat pentru trei ani, atunci posibilitatea este cu 23% mai mică de a avea copii până la 35 de ani. Acest calcul este valabil pentru toate femeile, indiferent dacă au sau nu studii superioare, indiferent de veniturile câştigate.

„Descoperirea noastră sugerează că, indiferent de circumstanţele socio-economice, femeile aspiră către siguranţa financiară înainte de a-şi întemeia o familie. Suntem siguri că lipsa de copii este corelată cu statutul angajării, deasupra celorlalţi factori”, a spus  Lynne Giles, co-autoare a studiului, publicat în „Human Reproduction”. „Am luat în considerare realizările educaţionale ale femeii, dar şi ale partenerului în calcul”, a adăugat aceasta.

Giles şi colega sa, Vivienne Moore, au studiat informaţii dela 663 de femei care au fost monitorizate între anii 1973 şi 1975, imediat după ce au născut. Interviurile cu sutele de femei de acum trei decenii şi jumătate demonstrează că stabilitatea economică era un factor important în construirea unei familii.

Analizând datele pe mai mulţi ani, cercetătoarele au ajuns la concluzia că în funcţie de nivelul insecurităţii locului de muncă, ca rezultat al recesiunii prin care ţara respectivă a trecut şi trece, creşte sau scade şi natalitatea locului respectiv.

Autoarele studiului sugerează politici mai prietenoase pentru angajaţii part-time, care, de obicei, nu au parte de foarte multe drepturi. 

Citeşte şi:

De ce femeile îşi dau jos verigheta? 

Tinerii care îşi caută un loc de muncă se cred mai buni decât sunt

Sursa: Adevarul