eStire.ro

Articol actualizat la: 11 December 2018, 17:56

Poza perfectă de petrecere? La ora 21.36

Poza perfectă de petrecere? La ora 21.36

Poate că rochia arată fabulos şi machiajul este impecabil, dar dacă nu aştepţi până la ora 21.26, eforturile tale vor fi irosite în van. Cel puţin aşa spune o echipă care a studiat intens momentul potrivit pentru o poză ireproşabilă de petrecere.

Potrivit acestora, momentul optim obţinerii unei fotografii memorabile, din toate motivele, este în jurul orei 21.36, când majoritatea petrecăreţilor s-au familiarizat îndeajuns cât să nu pară rigizi, dar nici nu au apucat să închine mai multe pahare de alcool, cât să iasă prea relaxaţi.

Existenţa unei ore „de aur” pentru o fotografie de petrecere a fost dezvăluită după un studiu în care au fost implicaţi 2.000 de oameni.

„În industria planificării petrecerilor, este regulă de aur ca toată lumea să ajungă la petrecere arătând fabulos, dar şi că este nevoie de o perioadă necesară relaxării, pentru ca invitaţii chiar să arate perfect”, a spus organizatorul de petreceri Caroline Gardiner pentru „Daily Mail”.

„După primele pahare şi câteva discuţii de început, la antreuri, petrecăreţii sunt în momentul oportun, cel puţin pentru fotografii care să rămână în istorie”, explică aceasta.

Odată depăşit momentul perfect, se intră într-o zonă incertă, în care imagini dubioase cu feţe transpirate, ruj şters sau apropieri nelalocul lor pot apărea.

Descoperirea a pornit de la premisa că o petrecere începe la ora 19, de obicei, în măsura în care dansul începe după ora 22.

Cercetătorii au mai descoperit că cele mai multe femei reuşesc să-şi menţină coafura şi machiajul timp de aproximativ trei ore, până când încep cocteilurile să curgă.

Cele mai dese erori descoperite a doua zi în fotografii sunt ochii închişi sau unghiuri deloc flatante, potrivit studiului Nikon. Peste jumătate din imaginile cu „defecte” au fost realizate mult după ora 22. 

Sursa: Adevarul