eStire.ro

Articol actualizat la: 05 December 2018, 16:15

Grand Bazaar din Las Vegas: oraşul păcatelor va avea o piaţă comercială asemenea celei din Istanbul

Grand Bazaar din Las Vegas: oraşul păcatelor va avea o piaţă comercială asemenea celei din Istanbul

Autorităţile americane au decis să construiască în Vegas o piaţă asemănătoare celebrului bazar din Istanbul, unde turiştii pot negocia preţul condimentelor şi pot „licita“ pentru cele mai frumoase bijuterii.

Amplasat în apropierea hotelului Bally’s din Las Vegas, replica americană a legendarul centru comercial din Instanbul îşi va deschide porţile publicului în toamna anului 2014 şi va avea, pe lângă piaţa de condimente şi alimente, şi un magazin cu bijuterii Swarovski. Primul butic al producătorului austriac în care clienţii vor avea şansa să negocieze preţul giuvaerelor.

„Va fi un loc interesant pentru turişti, o experienţă unică asociată unor mirosuri, sunete şi privelişti deosebite“, a declarat managerul proiectului Larry Siegel.

În interiorul complexului construit după tiparul unei pieţe tradiţionale din Orientul Mijlociu, oaspeţii vor putea să admire bijuterii lucrate manual sau să guste din bucatele expuse pe rafturile celor 150 de magazine, potrivit yahoo.com

Încântat de propunerea lui Larry Siegel, preşedintele hotelului Bally’s din Las Vegas, David Hoenemeyer, susţine că preferinţele turiştilor s-au schimbat în ultimii ani. „Astăzi, clientul caută mai mult decât experienţa unor jocuri de noroc. Cazinourile rămân, desigur, destinaţii de top, dar nu sunt întotdeauna pe primul loc“, explică David Hoenemeyer.

Investitatorii se aşteaptă să cheltuiască 50 de milioane de dolari pentru construcţia Bazarului din Vegas. 

Citeşte şi:

Opt pieţe din lume pe care nu trebuie să le ratezi în călătoriile tale 

FOTO Unde are loc viaţa de noapte în oraşele lumii? 

Sursa: Adevarul