eStire.ro

Articol actualizat la: 19 January 2018, 18:42

Sorin Oprescu, după ce a vizitat două şcoli incluse în programul de reabilitare BEI: „Elevii din 100 de şcoli vor învăţa în unităţi moderne“

Sorin Oprescu, după ce a vizitat două şcoli incluse în programul de reabilitare BEI: „Elevii din 100 de şcoli vor învăţa în unităţi moderne“

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a verificat, duminică, lucrările la două dintre unităţile de învăţământ cuprinse în programul „Reabilitarea Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti”, care vizeaza 100 de scoli.

Edilul-sef a vizitat astăzi Şcoala nr. 311, singura unitate de învăţământ din programul BEI care va avea şi un bazin de înot.

„Anul acesta vom finaliza acest program, ceea ce înseamnă că elevii din o sută de şcoli din Bucureşti vor învăţa în unităţi de învăţământ moderne. În primul rând, aceste şcoli au fost consolidate, reabilitate şi modernizate, au laboratoare de specialitate dotate cu echipamente moderne, cabinete, săli de sport şi mobilier de ultimă generaţie”, a declarat Oprescu.

Bazinul de înot al Şcolii nr. 311 este realizat în proporţie de 85%, având o lungime de 25 de metri şi o lăţime de 12 metri, în timp ce adâncimea bazinului este de 1,5 metri, ajungând în unele locuri până la 1,9 metri

Conceptul arhitectural al bazinului include, alături de spaţiile funcţionale adiacente oglinzii de apă, balcoane ce permit părinţilor, profesorilor sau spectatorilor să urmărească  antrenamentele  sau concursurile de înot.

„Bazinul este dotat cu aer condiţionat şi încălzire proprie precum şi cu suprafeţe vitrate mari, care permit iluminarea naturală“, se precizează într-un comunicat de presă trimis de municipalitate.

Şcoala nr. 206 are sală nouă de festivităţi

De asemenea, Sorin Oprescu a vizitat şi Şcoala nr. 206, care a fost consolidată şi reabilitată. Aici s-a construit o nouă sală de festivităţi cu o capacitate de 450 de locuri. 

Lucrările efectuate la cele doua scoli au vizat consolidarea structurii de rezistenţă a clădirilor, refacerea acoperişului, a instalaţiilor, a tâmplăriei interioare şi exterioare, a branşamentelor, termoizolarea clădirilor pentru reducerea consumurilor energetice şi a costurilor de întreţinere a şcolii, reţele noi de date-voce, instalaţii de avertizare incendiu şi antiefracţie.
 
Totodată, unităţile de învăţământ au fost dotate cu mobilier şi echipamente IT.
 
Pe aceeaşi temă:
 

 

Sursa: Adevarul