eStire.ro

Articol actualizat la: 16 May 2018, 17:20

Preşedintele CCR a plecat în Rusia în ciuda faptului că MAE i-a recomandat să nu facă deplasarea

Preşedintele CCR a plecat în Rusia în ciuda faptului că MAE i-a recomandat să nu facă deplasarea

Valer Dorneanu se află zilele acestea în Rusia, unde participă la Forumul Juridic Internaţional de la Sankt Petersburg, potrivit Digi24. Deplasarea nu figurează pe site-ul CCR, dar a fost confirmată pentru sursa citată chiar de şeful instituţiei, acesta recunoscând că a existat şi o recomandare făcută de Ministerul Afacerilor Externe de a nu merge la eveniment.

„Vizita în Rusia are loc la invitaţia Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înfiinţare şi a Forumului Juridic Internaţional de la Sankt Petersburg", a declarat Valer Dorneanu pentru Digi24, adăugând că omologul său „a participat anul trecut la aniversarea similară a CCR“.
 
Potrivit surselor Digi24.ro, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti i-a recomandat şefului CCR să nu meargă în Rusia. „Când s-a primit recomandarea MAE vizita era deja perfectată şi biletele de avion cumpărate”, a precizat Dorneanu.
 
Şeful CCR a mai adăugat că „după primirea acestei recomandări m-am consultat cu MAE şi problemele au fost lămurite". Însă potrivit surselor Digi24.ro, „problema nu a fost lămurită“ nici ulterior şi nu a existat un acord final care să contrazică recomandarea iniţială.
 
Sursa: Adevarul