eStire.ro

Articol actualizat la: 26 December 2018, 15:33

Comunismul, la extreme: cum arătau magazinele românilor înainte

Comunismul, la extreme: cum arătau magazinele românilor înainte

Cât de pline sau de goale erau magazinele din Bucureşti şi din România în comunism? La 24 de ani de la căderea regimului, există „alimentara virtuală“ pentru o privire în trecut.

Alex Baciu a creat pe Facebook, în 2011, pagina „Alimentara“. Misiunea acestei pagini, după cum spune creatorul, este de a ilustra trecutul culinar (recent) al României. În prezent, peste două mii de oameni au apreciat această pagină, iar vârful de activitate a fost anul acesta. A încărcat poze din magazine, din alimentare, dar şi din pieţele de legume şi fructe.

Unele poze sunt din anii '60, o perioadă bună a comunismului pe care mulţi români au lăudat-o, dar sunt şi imagini din anii '80, mai săraci în alimente cu rafturi şi frigidere mai goale. Chiar dacă nu oferă o imagine exhaustivă asupra vieţii în comunism, oferă frânturi din magazinele de la acea vreme. Mai jos sunt câteva poze împrumutate de pe pagină, mai multe sunt disponibile pe Facebook. Atunci când ştie locul şi anul, le menţionează, dar unele poze au rămas neidentificate.

Cât despre poveştile din comunism, cât de uşor era să faci rost de alimente sau cât de grele erau sărbătorile, „Adevărul“ a publicat un articol despre cum au trăit oamenii acea perioadă. Cei care au fost copii atunci spun că era bine, un bine asigurat de părinţi. Alţii îşi aduc foarte bine aminte lipsurile acelei perioade.

Un magazin universal la Bucur Obor, anii '60. Aici este magazinul în prezent

Magazinul Big Berceni, în 1975.

Un magazin din Galaţi, în 1966

O piaţă de legume şi fructe, la mijlocul anilor '80.

Magazin alimentar din Bucureşti, mijlocul anilor '80.

Coada de la pâine.

Lică Lăcomică sau cum voiau comuniştii să educe populaţia spre un consum raţional de alimente.

Sursa: Adevarul