eStire.ro

Articol actualizat la: 20 January 2018, 14:31

Ponta: „Câne vorba de bani, Băsescu nu mai e antirust“

Ponta: „Câne vorba de bani, Băsescu nu mai e antirust“

Premierul Victor Ponta a a comentat astăzi legătura dintre Gazprom şi familia Băsescu. Ponta a apreciat că şeful statului nu mai este „antirus“ când vine vorba de bani.

„După ce atâţia ani domnul Băsescu s-a dat marele antirus, se pare că nu e chiar aşa antirus în realitate. Când e vorba de bani, nu mai e“, a spus Ponta.

El a arătat că de fapt tot discursul lui Băsescu „a fost o minciună, tot timpul“.

„Eu cred că nu trebuie să fim nici anti Rusia, nici pro Rusia. Trebuie să fim pro România, ceea ce domnul Băsescu nu a fost niciodată şi în acest ultim an chiar deloc“, a adăugat Ponta.

Premierul a mai susţinut că Băsescu „se gândeşte la banii săi şi ai familiei“ sale şi a dat asigurări că el, personal, nu are contracte cu firme din Rusia.

„Să stea liniştiti, că am văzut că era îngrijorat şi el şi consilierii lui - eu nu am contracte cu nicio firmă, nici din Rusia, nici din România“, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a avut, joi, într-o conferinţă de presă, un schimb de replici cu un jurnalist de la Antena 3 care l-a întrebat despre un contract pe care Ioana Băsescu l-ar avea cu o subsidiară a Gazprom, şeful statului acuzându-l pe ziarist că minte "ca securistul Voiculescu".

Întrebat cum a reacţionat când fiica sa l-a informat că lucrează pentru o firmă subsidiară a Gazprom în România, şeful statului a răspuns: "Nu m-a informat". "Vă informez eu acum. Noi avem documente, mărturii, video, le-am difuzat aseară", a răspuns jurnalistul.

Preşedintele a replicat: "Domnule ziarist, pentru că minţiţi, fiica mea nu a obţinut niciodată bani de la Gazprom. Asta este o minciună a securistului Voiculescu, pe care din păcate, o pune în gura unor copii. Dumneavoastră sunteţi un copil. Pentru banii lui Voiculescu, renunţaţi să minţiţi".

Sursa: Adevarul