eStire.ro

Articol actualizat la: 22 January 2018, 20:00

Vot în două zile la referendum: misiune aproape imposibilă

Vot în două zile la referendum: misiune aproape imposibilă

PSD şi PNL şi-au propus un referendum de revizuire a Constituţiei întins pe două zile, în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare, însă problemele legislative pe care le ridică această soluţie par insurmontabile.

USL a decis ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să se desfăşoare pe durata a două zile (24-25 mai), simultan cu alegerile europarlamentare. Însă varianta gândită de liderii coaliţiei de guvernare se bate cap în cap cu legislaţia în vigoare, iar modificarea legislaţiei include riscuri care pot bloca tot procesul, arată într-o analiză politică Ovidiu Voicu, directorul Departamentului de Politici Publice de la Fundaţia Soros.

Mai întâi, articolul 15 din legea pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului (3/2000) ne trimite la legislaţia europeană. „În situaţia în care  un referendum are loc simultan  cu alegerile pentru Parlamentul European, el trebuie să se desfăşoare potrivit Legii 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare“, spune articolul 15 al legii 3/2000.

Ulterior, acest articol a fost completat cu următoarea precizare: „Ambele scrutine se realizează în cadrul aceloraşi secţii de votare, operaţiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleaşi birouri electorale“. Ovidiu Voicu a explicat de ce legea a fost întărită. „Această completare a legii a fost adusă după ce ultima suprapunere a unor alegeri cu un referendum (în 2009) a creat importante probleme logistice şi la situaţia stranie în care existau două reţele de secţii de vot, cu dificultăţile şi costurile aferente“, spune Voicu.

O zi, nu două
Mergând la Legea 33/2007, la paragrafele care fixează ziua alegerilor europarlamentare, vedem clar că ziua scrutinului (zi de refereinţă) trebuie să fie una singură, nu una sau mai multe, chiar dacă în acelaşi timp se organizează şi un referendum. „În sensul prezentei legi, prin zi de referinţă se înţelege ziua votării pentru membrii din România în Parlamentul European“, spune articolul 5 al legii.

Mergem mai departe, la articolul 10, care fixează ziua alegerilor. „Ziua de referinţă este duminica. Aducerea la cunoştinţa publică a zilei de referinţă se face cu cel puţin 90 de zile înaintea hotărârii Guvernului privind stabilirea zilei de referinţă. Ziua de referinţă este stabilită în cadrul perioadei hotărâte în acest scop de Consiliul Uniunii Europene“, spune legea.

„Nu trebuie să fim experţi în drept pentru a vedea că legea vorbeşte de ziua votării, la singular, şi că această zi este doar duminica. Propunerea USL de a avea votare şi sâmbăta este deci în afara legii“, spune Ovidiu Voicu.
USL are trei variante dacă ţine neapărat să facă referendumul pentru revizuirea Constituţiei simultan cu europarlamentarele. Prima: să organizeze referendum într-o singură zi, dar riscă să nu întrunească cvorumul de 50%.

A doua variantă: să modifice legea refrendumului şi legea alegerilor europene – dar aici riscă să întâmpine opoziţia preşedintelui Băsescu, ceea ce ar duce la criză de timp în respectarea calendarului asumat. În plus, CCR ar putea obiecta că nu admite modificarea legislaţiei electorale cu doar trei luni înainte de scrutin. Trei: să adopte o ordonanţă de urgenţă.

„Guvernul poate modifica oricare dintre cele două legi prin ordonanţă. Parlamentul poate amâna dezbaterea ordonanţei la infinit. Iar singurul care poate cere verificarea constituţionalităţii ordonanţei este Avocatul Poporului, cel care şi-a dat demisia din motive personale“, mai spune Voicu. El observă însă şi aici un risc: “O ordonanţă care să modifice legi electorale cu trei luni înainte de scrutin ne va duce din nou în situaţia din vara lui 2012, adică mult în afara regulilor unei democraţii funcţionale. Nu cred că liderilor USL le pasă foarte tare de situaţie în sine, dar sper să se teamă de reacţiile cetăţenilor şi ale partenerilor europeni”.

Ponta ia o ordonanţă a lui Boc
Premierul Victor Ponta a anunţat însă că nu va da o nouă ordonanţă, ci va organiza referendumul în baza uneia date de Guvernul Boc în 2009, care nu a mai intrat în dezbaterea Parlamentului pentru a deveni lege. Este vorba de OUG 103/2009, prin care s-a stabilit organizarea referendumului din 2009, concomitent cu alegerile europarlamentare de atunci, în care românii au votat Parlament unicameral. Însă şi această ordonanţă stipulează că organizarea referendumului trebuie să ţină cont de legea pentru alegerea Parlamentului European ( 33/2007). Astfel, Guvernul condus de Ponta poate organiza referendumul în două zile cu o singură condiţie: o nouă ordonanţă, care să modifice legea 33/2007, cu riscurile deja semnalate de către Ovidiu Voicu.

Citeşte şi:

USL cântă prohodul marilor proiecte

Chelaru: Comisia pentru Constituţie s-ar putea reuni miercuri. Proiectul, definitivat în februarie

CCR: Revizuirea Constituţiei să prevadă clar raporturile între puterile statului şi forma de guvernământ

Sursa: Adevarul