eStire.ro

Articol actualizat la: 09 February 2018, 11:07

Eduard Grosu, locul 43 în Marele Premiu Costa degli Etruschi. Pentru român urmează Trofeul Laigueglia

Eduard Grosu, locul 43 în Marele Premiu Costa degli Etruschi. Pentru român urmează Trofeul Laigueglia

Ciclistul român Eduard Grosu a încheiat pe locul 43 în cursa de o zi GP Costa degli Etruschi, disputat sâmbătă. Cursa a fost câştigată de Manuel Belletti (Southeast), urmat de Davide Vigano (Team Idea 2010 ASD) şi Niccolo Bonifazio (Lampre-Merida)

Prima cursă pe pământ european a lui Eduard Grosu din acest sezon nu s-a încheiat aşa cum şi-ar fi dorit rutierul român de 22 de ani. Considerat de site-urile de specialitate din Italia drept un rutier cu pretenţii de top 10 la GP Costa degli Etruschi, Grosu nu a reuşit să reziste pe Torre Segalari, o căţărare de 2,9 kilometri, cu o pantă medie de 8% şi punct maxim de 11%, fiind rupt de grupul fruntaş, în ciuda faptului că echipa sa, Nippo-Vini Fantini, a dus o parte din trenă în cursă.

În cele din urmă, Grosu a terminat pe locul 43, la 2 minute şi 19 secunde de Manuel Belletti (Southeast). Fost rutier la Androni Giocattoli şi AG2R-La Mondiale, Belletti, un specialist al sprinturilor, dar şi al curselor de o zi, nu mai câştigase decât o singură cursă - o etapă în Tour de Limousin - în ultimii doi ani. Pentru Grosu urmează o pauză de 10 zile, el revenind în curse pe 19 februarie, într-o altă cursă de o zi în Italia, Trofeul Laigueglia.



 

Sursa: Prosport