eStire.ro

Articol actualizat la: 03 February 2018, 13:42

Audienţă record pentru handbal: 9,1 milioane de telespectatori la finala Campionatului Mondial, Franţa - Qatar. Meciul a adunat în Franţa de patru ori mai mulţi telespectatori decât finala de la Roland Garros, Halep - Şarapova

Audienţă record pentru handbal: 9,1 milioane de telespectatori la finala Campionatului Mondial, Franţa - Qatar. Meciul a adunat în Franţa de patru ori mai mulţi telespectatori decât finala de la Roland Garros, Halep - Şarapova

Francezii şi-au descoperit o nouă mare pasiune: handbalul. "Înnebuniţi" în general, din puncte de vedere sportiv, după fotbal, rugby, tenis şi ciclism, locuitorii din Hexagon au urmărit cu sufletul la gură momentul în care naţionala lui Claude Onesta s-a încoronat pentru a 5-a oară în istorie campioană mondială.

Finala Campionatului Mondial de handbal masculin dintre Franţa şi Qatar (scor 25-22) i-a determinat pe cei de la TF1 să-şi schimbe programul peste noapte şi au achiziţionat drepturile TV de la Al Jazeera Sport. De obicei, un astfel de eveniment era urmărit în Hexagon pe France Television.  

Grupul TF1 nu a avut niciun motiv să regrete că a făcut această alegere: partida a făcut o audienţă record pentru un meci de handbal, de 9,1 milioane de telespectatori. Presa franceză a evidenţiat faptul că partida Franţa - Qatar a fost cea mai urmărită finală dintre cele 10 câştigate de-a lungul timpului de naţionala de handbal masculin. Vechiul record data din 2001, de la jocul Franţa - Suedia (scor 28-25 după prelungiri), desfăşurat chiar la Paris, când a fost urmărit la TV de 8,2 milioane de telespectatori. 

La finale du Mondial 2015 a réalisé la meilleure audience pour un titre de l’équipe de France via @lequipe #handball pic.twitter.com/NiUf5lGORe

— HandNews (@HandNewsfr) February 3, 2015

TF1 a simţit un val uriaş de simpatie pentru băieţii lui Claude Onesta şi a acţionat imediat. La sfârşitul semifinalei Franţa - Spania, transmisă pe TMC, fusese înregistrată o audienţă de 5 milioane de telespectatori. 

Finala Campionatului Mondial de handbal masculin s-a apropiat ca audienţă, spre exemplu, de sfertul de finală al Campionatului European de fotbal din 2102, Franţa - Spania (0-2), care a adunat în faţa televizoarelor în jur de 11,2 milioane de francezi. Una dintre cele mai importante competiţii organizate de francezi, turneul de tenis Roland Garros, are serios de tras pentru a ajunge la asemenea cifre. Finala feminină din 2014 dintre Simona Halep şi Maria Şarapova a fost urmărită de 2,2 milioane de telespectatori, iar finala masculină dintre Rafael Nadal şi Novak Djokovic a înregistrat o audienţă de 3,7 milioane de telespectatori.

Ştiaţi că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Sursa: Prosport