eStire.ro

Articol actualizat la: 08 February 2018, 14:23

Muguruza după victoria cu Halep: "Am jucat foarte bine, dar şi Simona a făcut un meci bun, e o jucătoare mare"

Muguruza după victoria cu Halep: "Am jucat foarte bine, dar şi Simona a făcut un meci bun, e o jucătoare mare"
 

Sportiva spaniolă Garbine Muguruza a declarat, duminică, după ce a învins-o pe Simona Halep în al treilea meci al întâlnirii de Fed Cup România - Spania, că românca este o jucătoare mare şi a avut o prestaţie bună, dar nu şi-a fructificat şansele, informează dolce-sport.ro.

"Simona e o jucătoare mare. Am jucat foarte, foarte bine, dar şi ea a făcut un meci bun, numai că nu şi-a fructificat şansele. Acum e 2-1 pentru noi şi avem şanse mari să câştigăm", a spus Muguruza pentru Dolce Sport.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-4, 6-3, de Garbine Muguruza, numărul 24 mondial, în al treilea meci al întâlnirii de Fed Cup contând pentru primul tur al Grupei Mondiale II, astfel că scorul general al confruntării România - Spania de la Galaţi a devenit 1-2.

Muguruza s-a impus în faţa lui Halep într-o oră şi 31 de minute.

Sâmbătă, Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-1, într-o oră şi zece minute, pe Silvia Soler-Espinosa, 67 WTA. Şi tot sâmbătă, Irina-Camelia Begu, locul 34 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-2, de Garbine Muguruza, numărul 24 mondial, după o oră şi 15 minute.

Duminică mai sunt programate confruntările Irina-Camelia Begu - Silvia Soler-Espinosa şi meciul de dublu Alexandra Dulgheru/Monica Niculescu - Lara Arruabarrena/Anabel Medina Garrigues.

Câştigătoarea întâlnirii dintre România şi Spania va juca în play-off-ul pentru Grupa Mondială, în compania unei învinse din primul tur al Grupei Mondiale. Învinsa întâlnirii de la Galaţi va juca în play-off-ul pentru Grupa Mondială II, în compania unei echipe din Grupa I.

Mediafax

Sursa: Prosport