eStire.ro

Articol actualizat la: 10 February 2018, 17:09

Încă un transfer pentru Pandurii. Au luat un jucător de 25 de ani din liga secundă

Încă un transfer pentru Pandurii. Au luat un jucător de 25 de ani din liga secundă

Gruparea Pandurii Târgu Jiu l-a transferat pe mijlocaşul Valentin Munteanu, de la Fortuna Poiana Câmpina, însă jucătorul va fi împrumutat până la 1 iulie 2015 la Academica Argeş.

Munteanu a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu Pandurii Târgu Jiu.

Jucătorul în vârstă de 25 de ani s-a declarat încântat de realizarea transferului. "Am semnat cu Pandurii, voi juca aici începând din vară, mă bucur că am ajuns la această echipă, am mai lucrat cu Edi Iordănescu şi în trecut, am numai cuvinte de laudă despre echipă, sper ca băieţii să termine cât mai sus în acest sezon. Cine ştie, cu insolvenţa la atâtea echipe, poate prind şi Europa League, dacă nu acum, atunci poate în sezonul viitor. O să joc la Academica Piteşti în retur, sper să am aceleaşi evoluţii ca în tur şi să vin la vară la Pandurii aşa cum îmi place mie, cu încredere. Cu siguranţă Pandurii pot reveni în clasament din retur, am urmărit şi jocurile lor din pregătire, echipa joacă fotbal şi sunt sigur că va face o figură foarte frumoasă în retur şi va termina pe un loc cât mai sus. Nici nu se ia în calcul evitarea retrogradării, Pandurii nu e o echipă care să se bată în acea zonă a clasamentului", a declarat Valentin Munteanu.

Sursa: MEDIAFAX

Sursa: Prosport