eStire.ro

Articol actualizat la: 09 February 2018, 12:04

Barry, eroul neaşteptat al finalei Cupei Africii pe Naţiuni. Portarul Coastei de Fildeş a adus o victorie pe muchie de cuţit, 9-8, după lovituri de departajare

Barry, eroul neaşteptat al finalei Cupei Africii pe Naţiuni. Portarul Coastei de Fildeş a adus o victorie pe muchie de cuţit, 9-8, după lovituri de departajare

Boubacar Barry, unul dintre cei mai excentrici goalkeeperi din istoria Cupei Africii pe Naţiuni, a devenit eroul Coastei de Fildeş duminică. Cu două penalty-uri apărate şi cu lovitura decisivă transformată, Barry a adus al doilea trofeu continental pentru ivorieni, care s-au impus cu 9-8 în faţa Ghanei


Barry obişnuia să mănânce iarbă pe teren

12 februarie 2012. Coasta de Fildeş pierde surprinzător, scor 7-8, finala Cupei Africii pe Naţiuni, în faţa Zambiei. O înfrângere dureroasă, care i-a zguduit puternic pe ivorieni. Atunci, Kolo Toure şi Gervinho, doi dintre cei mai experimentaţi jucători, ratau ultimele două lovituri de departajare, anulând intervenţia lui Boubacar Barry la Kalaba, care putea să ducă echipa ivoriană spre a doua Cupă a Africii din istorie. Trei ani mai târziu, Barry a devenit eroul Coastei de Fildeş, fiind decisiv la penalty-uri, contra Ghanei. Două lovituri apărate plus una transformată - cea decisivă - l-au transformat pe Barry din rezervă într-un erou neaşteptat.



Barry, eroul neaşteptat

Iar povestea lui Barry pare desprinsă dintr-un bestseller de la Hollywood. La 19 ani, goalkeeperul ivorian a fost convocat pentru prima dată la o Cupă a Africii pe Naţiuni. Era 2002, iar el nu a jucat nici măcar o secundă. Patru ani mai târziu, selecţionerul de atunci al Coastei de Fildeş, Henri Michel, a riscat şi l-a introdus pe Barry într-un meci contra Egiptului, care nu mai conta. Barry a încasat două goluri, dar a avut câteva intervenţii excelente. Practic, definiţia goalkeeper-ului ivorian care a trecut în carieră pe la Rennes, Beveren şi Lokeren, care îmbină evoluţiile bune cu greşelile impardonabile, dar şi cu momente comice, precum mestecarea ierbii de pe teren. Nici momentele în care a oprit deliberat seria de penalty-uri a Ghanei, acuzând dureri la încheietură sau crampe nu prevesteau ce avea să urmeze. Însă Barry, omul care mânca iarbă de pe teren, a apărat penalty-ul goalkeeper-ului advers, Razak. şi apoi a marcat, devenind eroul Coastei de Fildeş. Peste Yaya Toure, Gervinho (cel care a oferit faza serii, urmărind loviturile de departajare dintr-un scaun, cu spatele la poartă) sau Wilfried Bony, jucători de zeci de milioane de euro.

Sursa: Prosport