eStire.ro

Articol actualizat la: 09 February 2018, 12:02

VIDEO | Ibrahimovic, enervat din nou de un reporter: "Hai, prietene, dacă nu eşti pregătit cu informaţiile la zi, nu mai vorbi cu mine"

VIDEO | Ibrahimovic, enervat din nou de un reporter: "Hai, prietene, dacă nu eşti pregătit cu informaţiile la zi, nu mai vorbi cu mine"

Zlatan Ibrahimovic (33 de ani) a fost enervat din nou de un reporter imediat după partida disputată duminică de PSG în deplasare cu liderul Olympique Lyon, scor 1-1, în etapa a 24-a din campionatul Franţei. Suedezul a marcat golul echipei sale în minutul 69 al partidei, din penalty, în timp ce, pentru gazde, înscrisese Njie în minutul 31.

Iată dialogul dintre starul suedez şi reporter:

Reporter: Zlatan, e primul tău gol în campionat după două luni. Te simţi mai bine acum?
Ibrahimovic: Cum, după doua luni?

R: Da... în campionat, în Ligue 1.
I: Păi, şi cel cu Saint-Etienne? Hai, prietene, dacă nu eşti pregătit cu informaţiile la zi, nu mai vorbi cu mine!


Zlatan vs journalistes : acte 3 by prozlatan

Ibrahimovic marcase golul victoriei echipei sale în meciul cu Saint-Etienne, scor 1-0, de la finalul lunii trecute. Atacantul suedez are 10 goluri pentru PSG în campionat.

Olympique Lyon este lider în clasamentul campionatului francez, cu 50 de puncte. Pe locul doi se află Olympique Marseille - 48 de puncte, iar PSG ocupă poziţia a treia, tot cu 48 de puncte (cele două au aceeaşi diferenţă de golaveraj, dar sudicii au înscris cu trei goluri mai mult).

Sursa: Prosport