eStire.ro

Articol actualizat la: 17 April 2018, 09:02

SpaceX va construi o nouă rachetă în Port of Los Angeles. Musk vrea să ajungă pe Marte în 2022

SpaceX va construi o nouă rachetă în Port of Los Angeles. Musk vrea să ajungă pe Marte în 2022

Compania SpaceX va construi o nouă rachetă în Port of Los Angeles, a anunţat luni primarul Eric Garcetti, care a spus că aceasta „va duce omenirea mai departe în cosmos decât până acum”.

Consiliul director al portului, denumit şi America's Port, va vota joi cedarea unei suprafeţe de 8 hectare pentru şantierul SpaceX, iniţial, pentru zece ani, pentru o chirie anuală de 1,38 de milioane de dolari. Perioada poate fi extinsă cu 20 de ani, scrie The Hollywood Reporter.
 
Noua rachetă va servi tuturor scopurilor, a spus Elon Musk, CEO al SpaceX. Ea va întreprinde misiuni pe orbita Pământului, dar şi pe Lună şi Marte.
 
Musk a adăugat că speră ca lansarea primei misiuni spre Marte să aibă loc în 2022. În plus, el propune ca racheta - numită BFR - să fie folosită pentru călătorii de mare viteză între puncte de pe Pământ. Un exemplu este New York - Shanghai, călătorie care ar putea fi făcută în 39 de minute.
 
SpaceX, care are baza în suburbia Hawthorne a oraşului Los Angeles, foloseşte deja Port of Los Angeles pentru misiuni ale Falcon 9. Noul şantier ar putea genera 700 de locuri de muncă.
Sursa: Adevarul