eStire.ro

Articol actualizat la: 12 December 2018, 14:31

Adevărul Live, de la ora 15.00: Care sunt gadgeturile anului 2013

Adevărul Live, de la ora 15.00: Care sunt gadgeturile anului 2013

În studioul Adevărul, de la ora 15.00, jurnalişti de tehnologie de la patru publicaţii vor vorbi despre gadgeturile care i-au impresionat în anul 2013.

Hai în discuţie la Adevărul Live

Anul acesta am văzut multe tehnologii existente care au primit îmbunătăţiri majore, dar şi gadgeturi cu totul noi care ar putea revoluţiona conceptul de portabilitate. 

Radu Neagu (playtech.ro), Emil Dragotă (gadget.romobilissimo.ro) şi Iulian Machi (revista Connect) vor vorbi despre dispozitivele lor preferate de anul acesta.

Vouă ce gadget v-a atras atenţia anul acesta? Ce dispozitiv v-a surprins cel mai tare? Ce lansare v-a dezamăgit?

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

---

Octavian Palade a început prin a nominaliza HTC One drept smartphone-ul anului 2013. Designul este cel care l-a impresionat cel mai mult. Emil Dragotă a spus că în ciuda livrării unui telefon bun, HTC n-a ajuns să vândă foarte mult. Ba mai mult, nici autonomia n-a fost prea bună. Când vine vorba de rivali, Dragotă a spus că Samsung a început să-şi tempereze salturile de design, astfel că trecerea de la S3 la S4 a fost mai lină.

„Un top 3: HTC One, Note 3 şi LG G2“, a spus Iulian Machi. „Am ajuns la concluzia că mi-a plăcut mai mult Galaxy S4 decât HTC One“, a afirmat Radu Neagu. El a spus că la Note 3 i-a plăcut foarte mult autonomia acestuia. Cât despre LG G2, Neagu a spus că te obişnuieşti după cam o săptămână cu butoanele poziţionate pe spate. Dragotă a afirmat că la G2 i-a plăcut ecranul adus cât mai pe marginea telefonului.

Dragotă a menţionat că Google va ajunge în timp să investească mai mult timp şi mai mulţi bani în Motorola, companie pe care o deţine, dar pe care încă nu a ridicat-o la rampă pe cum se aştepta toată lumea. În prezent, Motorola are Moto X cu care a impresionat în 2013.

Google Edition până la capăt?

Palade a pomenit de modelele Galaxy S4 şi HTC One oferite drept Google Play Edition, adică dotate cu Android pur. Mai nou, şi LG G Pad vine la fel. Neagu a spus că există oameni care nu preferă toate funcţiile pe care le include Samsung. „Eu sunt unul dintre aceia care preferă să-şi pună ei toate aceste funcţii, deoarece uneori astea pot încetini telefonul“. Emil Dragotă a vorbit despre preţ, nesubvenţionat în cazul modelelor GPE, astfel că e vorba de telefoane de peste 500-600 de dolari, „la liber“.

Sursa: Adevarul