eStire.ro

Articol actualizat la: 24 November 2018, 16:40

Microsoft a vândut peste 1 milion de console Xbox One în mai puţin de o zi de la lansare

Microsoft a vândut peste 1 milion de console Xbox One în mai puţin de o zi de la lansare

Microsoft a vândut peste 1 milion de console Xbox One în mai puţin de o zi de la lansarea pe piaţă în 13 ţări şi a depăşit vânzările înregistrate în prima zi de versiune precedentă, Xbox 360, marcând un nivel record pentru companie, relatează Bloomberg.

Xbox One a intrat la vânzare în Australia, Austria, Brazilia, Canada, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Mexic, Noua Zeelandă, Spania, Marea Britanie şi Statele Unite. Compania a tăiat de pe lista iniţială opt ţări, din caua unor probleme de producţie.

Sony a anunţat duminica trecută că a vândut peste 1 milion de console PlayStation 4 pe piaţa Nord Americană, în prima zi de la lansare. PlayStation 4 va intra la vânzare în 30 de ţări din Europa şi America Latină, pe 29 noiembrie, iar în Japonia pe 22 februarie.

Cfele două companii concurează pentru atragerea pasionaţilor de jocuri, în încercarea de revigorare a pieţei consolelor care a scăzut cu 32%, la 13,3 miliarde de dolari, în perioada 2008-2012, potrivit companiei de analiză a pieţei NPD Group.

Ambele companii oferă console cu grafică îmbunătăţită şi mai multe funcţii de entertainment. Xbox este comercializată la 499 de dolari, iar PlayStation 4 la 399 de dolari.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Sursa: Adevarul