eStire.ro

Articol actualizat la: 10 December 2018, 13:31

Sistemul de operare pentru telefoane care te-ar putea apăra de spionajul NSA

Sistemul de operare pentru telefoane care te-ar putea apăra de spionajul NSA

Compania Cyanogen, creatoare a sistemului CyanogenMod baza pe Android, le promite utilizatorilor că mesajele trimise de ei nu vor putea fi citite de agenţiile de spionaj.

Există numeroase soluţii pentru criptarea mesajelor însă, de cele mai multe ori, procesul de instalare este dificil şi derutant. Cum ar fi dacă sistemele de operare ar oferi implicit această opţiune? Exact asta s-au întrebat cei de la Cyanogen, înainte să încheie un parteneriat cu Open Whisper Systems.

Open Whisper Systems este o companie specializată în crearea de aplicaţii open source pentru securizarea mesajelor şi apelurilor telefonice. Prin acest parteneriat, Cyanogen încearcă să integreze sistemele de criptare ale Open Whisper direct în sistemul de operare.

„Vrem ca toată lumea să aibă acces la metode avansate de comunicare securizată care sunt la fel de uşor de folosit ca realizarea unui apel telefonic normal, sau trimiterea unui mesaj text“, a declarat Moxie Marlinspike , co-fondator al Open Whisper Systems. „Colaborarea cu Cyanogen ne aduce mai aproape de realizarea ţelului nostru, şi anume crearea de comunicaţii securizate fără efort. Utilizatorii nu trebuie să facă nimic special sau diferit, pur şi simplu se întâmplă“, a mai spus el.

CyanogenMod are deja peste 10 milioane de utilizatori în întreaga lume. Compania le oferă acestora posibilitatea de a nu fi incluşi în numărătoare, aşa că numărul real ar putea fi mult mai mare, undeva în jur de 30 de milioane, estimează directorul companiei. Cyanogen vrea să devină al treilea cel mai mare sistem de operare şi să devanseze Windows Phone.

Încercăm să demonstrăm că securitatea şi intimitatea sunt priorităţi pe piaţa dispozitivelor mobile

Update-ul va fi lansat posesorilor de telefoane ce rulează versiunea 10.2 a CyanogenMod, urmând ca el să fie implementat şi pe versiunile mai vechi.

BBM, iMessage de la Apple, Google Hangouts sau WhatsApp oferă diferite nivele de securitate când vine vorba de spionajul agenţiilor guvernamentale, însă au suficiente breşe. Sistemul folosit de Open Whisper Systems se foloseşte de criptarea la capete, însemnând că numai utilizatorul şi destinatarul pot vedea conţinutul unui mesaj (cât timp ambii folosesc CyanogenMod sau aplicaţia TextSecure). De asemenea, pentru fiecare mesaj se generează o cheie de criptare nouă, pentru a spori securitatea.

Algoritmul Open Whisper Systems este dezvoltat intern şi nu a fost aprobat de Institutul Naţional pentru Standardele Tehnologice, după ce s-a aflat că NSA-ul a depus eforturi pentru a coborâ standardele instituţiei.

„Încercăm să demonstrăm că securitatea şi intimitatea sunt priorităţi pe piaţa dispozitivelor mobile. Dacă cursa trecută s-a dat între specificaţii tehnice şi cea actuală se dă pentru calitatea camerelor foto, nouă ne-ar plăcea să vedem cum producătorii se vor întrece pe protejarea utilizatorilor. Chiar dacă asta înseamnă că noi ne luăm la trântă cu celelalte sisteme de operare sau că le dăm idei, utilizatorii câştigă“, a declarat un reprezentant al Cyanogen. 

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Sursa: Adevarul