eStire.ro

Articol actualizat la: 21 January 2018, 19:35

Dovada care sugerează că nu suntem singuri în Univers, descoperită în praful cosmic

Dovada care sugerează că nu suntem singuri în Univers, descoperită în praful cosmic

Praful de stele a devenit şi mai magic, cel puţin în concepţia oamenilor de ştiinţă. Aceştia au descoperit apă în praful cosmic, lucru care sugerează că mai există viaţă în Univers.

Apa se formează în granulele de praf atunci când sunt bombardate de vânturile solare, încărcate magnetic.

Reacţia chimică care se produce din cauza vânturilor solare a fost teoretizată în trecut de către oamenii de ştiinţă, însă aceasta este prima dată când cercetătorii descoperă apă în praful de stele, potrivit Gizmodo.

Descoperirea a fost făcută de John Bradley, de la Lawrence Livermore National Laboratory, din California. El a privit particule de praf cosmic din stratosfera Terrei la un microsoft special şi a găsit că apa este stocată în buzunare micuţe din interiorul firicelelor.

Particulele de praf de stele au o lăţime de maximum 25 de micrometri, fiind de două ori mai subţiri decât un fir de păr uman.

„Praful este compus, în mare parte din silicaţi. Aceştia conţin oxigen. Când călătoreşte prin spaţiu se întâlneşte cu vântul solar. Acest jet de particule încărcate, printre care se găsesc şi ioni de hidrogen, este expulzat de atmosfera solară. Când praful şi particulele se întâlnesc, hidrogenul şi oxigenul se combină şi astfel apare apa“, explică cei de la New Scientist.

Praful interplanetar conţine şi numeroşi compuşi organici, aşadar conţine toate ingredientele de bază necesare vieţii. Se crede că particule similare plutesc şi în alte sisteme solare, lucru care sugerează că viaţa ar putea exista oriunde în Univers. 

 

Urmăreşte-ne şi pe Facebook - Tech Adevărul. Discutăm şi dezbatem acolo. https://t.co/sE0Bm2vxzZ pic.twitter.com/weed5vaH1l

— Tech Adevărul (@TechAdevarul) December 15, 2013

Haide să discutăm pe Facebook la „Tech Adevărul

 

Sursa: Adevarul